Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a avut astăzi o convorbire telefonică cu Președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, transmite CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă, dialogul s-a axat pe situația din regiune în materie de securitate, dar și pe efortul Moldovei de gestionare a crizei provocate de aceasta.
În context, șeful statului și-a exprimat recunoștința pentru decizia Guvernului lituanian de acordare a unei asistențe financiare Republicii Moldova, în valoare de 750 de mii de euro, pentru gestionarea fluxului de refugiați ucraineni în țara noastră.
Președintele Nauseda a reiterat deschiderea statului lituanian de a oferi tot sprijinul necesar autorităților de la Chișinău, mai cu seamă în contextul ultimelor evoluții de securitate din regiune.
Doina Buruiană