Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) va realiza misiunea auditului performanței privind eficiența utilizării resurselor financiare pentru implementarea și gestionarea sistemelor informaționale de stat în sectorul public, transmite CURENTUL.
Studiul preliminar se va realiza la autoritățile și instituțiile publice autonome, ministere, alte autorități administrative centrale subordonate Guvernului și structurile organizaționale din sfera lor de competență (autoritățile administrative din subordine, serviciile publice desconcentrate și cele aflate în subordine, precum și instituțiile publice în care ministerul, Cancelaria de Stat sau altă autoritate administrativă centrală are calitatea de fondator), inclusiv la Instituția Publică „Agenția Servicii Publice”, Instituția Publică „Agenția de Guvernare Electronică”, Instituția Publică „Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică”, după caz, și la alte entități selectate în cadrul studiului, care dețin sisteme informaționale de stat.
În context, a avut loc o ședință de inițiere a misiunii de audit la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), având ca scop prezentarea echipei de audit, anunțarea obiectivelor misiunii de audit și domeniile de aplicare ale auditului. În cadrul ședinței, Eugeniu Revenco, Secretar general al MAEIE, a discutat cu echipa de audit referitor la aspectele organizatorice de desfășurare a misiunii și modalitățile de comunicare.
Menționăm că, misiunea de audit a fost inițiată conform Programului activității de audit al Curții de Conturi pentru anul 2020.
Cristina Pendea