Curtea de Conturi a examinat în cadrul ședinței publice Proiectul raportului auditului conformității asupra gestionării mijloacelor Fondului Ecologic Național (FEN) în anul 2017, transmite CURENTUL.
Verificările auditului au identificat probleme și deficiențe majore în gestionarea mijloacelor FEN, care au limitat economicitatea, eficiența și eficacitatea gestionării mijloacelor alocate din FEN, precum și atingerea obiectivelor propuse în realizarea proiectelor investiționale finanțate din FEN.
Printre iregularitățile majore, constatate de audit se menționează:
Modul și criteriile de preselecție, aprobare spre finanțare a proiectelor investiționale, precum și de distribuire a mijloacelor FEN necesită îmbunătățiri, unele proiecte fiind aprobate cu tergiversare, în timp ce altele sunt examinate în regim de urgență.
Modul de repartizare a mijloacelor FEN prin aprobarea finanțării proiectelor în mai multe etape, când fiecare etapă fiind înregistrată ca un proiect aparte, cauzează tergiversarea implementării acestora și riscul nefinalizării lor, implicând utilizarea ineficientă a mijloacelor publice.
Auditul atestă că, cadrul regulator aferent activității FEN include prevederi contradictorii, care au permis utilizarea a 4,76 mil. lei pentru dezvoltarea bazei tehnico-materiale ale MM, MADRM și unor subdiviziuni structurale. Aceste circumstanțe au creat premisele de aplicare incorectă a legislației, direcționând mijloace financiare semnificative pentru acoperirea unor cheltuieli care nu corespund scopului creării FEN, stabilit prin lege.
FEN a finanțat proiecte care nu întrunesc criteriile de eligibilitate aferente etapei de selecție și aprobare.
Auditul a constatat, că la licitații au participat unii și aceiași operatori economici. Astfel, în totalul de 31 de proiecte auditare, în valoare totală de 534,1 mil.lei, 84,8% sau 453 mil.lei o constituie contractele încheiate cu 5 operatori economici. Totodată se atestă că unii operatori economici execută în paralel mai multe proiecte investiționale, lucrările în cadrul cărora actualmente sunt sistate din cauza lipsei mijloacelor financiare necesare.
S-au admis situații de supraevaluare a valorii estimative a proiectelor, în cadrul verificării și expertizării documentației de proiect de către verificatori – persoane fizice atestate.
S-au atestat cazuri, când supravegherea tehnică privind implementarea proiectelor finanțate din FEN s-a efectuat în lipsa contractelor încheiate între beneficiarul și responsabil de supravegherea tehnică.
Achizițiile și recepționarea lucrări efectuate în cadrul proiectelor investiționale finanțate din FEN s-au efectuat cu nerespectarea cadrului regulator aferent. Astfel, în cadrul efectuării achizițiilor, de către beneficiarii proiectelor finanțate din FEN au fost acceptate ofertele anormal de reduse sau majorate față de valoarea estimativă stabilită conform cadrului regulator.
Auditul a constatat nefacturarea de către antreprenori a lucrărilor executate, ceea ce a generat neîncasarea la bugetul de stat a TVA în valoare de 1,4 mil. lei.
Modul actual de finanțare a proiectelor duce implicit la majorarea artificială a valorii contractelor de antrepriză în rezultatul ajustării neconforme. Astfel, la încheierea acordurilor adiționale cu antreprenorii, beneficiarii nu au ținut cont de prevederile Regulamentului privind ajustarea periodică a valorii contractelor de achiziții publice cu executare continuă, încheiate pe un termen mai mare de un an, la 8 contracte de antrepriză în valoare totală de 176,3 mil. lei fiind întocmite 21 acorduri adiționale privind majorarea în baza ratei de inflație, valoarea contractelor inițiale fiind majorată cu 9,6 mii lei, ca pondere față de valoarea inițială a contractelor de antrepriză – de la 1,0% până la 18,2%.
Beneficiarii proiectelor investiționale, la încheierea contractelor de achiziție, nu solicită antreprenorilor garanția de bună execuție a lucrărilor efectuate de către antreprenor, fapt care poate genera costuri adiționale pentru bugetul public național.
Potrivit auditului, au fost atestate cazuri când supravegherea tehnică privind implementarea proiectelor finanțate din FEN se efectuează în lipsa contractelor încheiate între beneficiarul și responsabil de supravegherea tehnică.
Verificările auditului au relevat că achiziționarea lucrărilor pentru implementarea proiectelor investiționale finanțare din FEN, în multiple cazuri s-a realizat cu nerespectarea cadrului regulator relevant.
Verificarea contractelor de finanțare denotă nerespectarea, într-un șir de cazuri, de către FEN a criteriilor stabilite pentru efectuarea plăților pentru tranșele intermediare și tranșele finale, transferul mijloacelor bănești fiind efectuat în contextul existenței multiplelor carențe și neconformități, cum ar fi lipsa documentelor necesare.
Deși procesul de realizare a lucrărilor este monitorizat de către mai mulți actori (beneficiar, FEN și antreprenor), aceasta nu asigură realizarea calitativă a lucrărilor.
MM, MADRM, CA al FEN și beneficiarii proiectelor investiționale finanțate din FEN nu dispun de un mecanism adecvat de monitorizare a implementării proiectelor.
FEN nu s-a asigurat că volumele investițiilor aferente proiectului investițional au fost reflectate în evidența contabilă a beneficiarului ca investiții în curs de execuție.
Cristina Pendea