Curtea de Conturi a Republicii Moldova, la data de 28 iunie curent, a examinat Raportul auditului asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Mediului încheiate la 31 decembrie 2022.
Ministerul Mediului este organul central de specialitate al administrației publice, care asigură elaborarea politicilor în domeniile de protecție a mediului, schimbărilor climatice, precum și gestionării durabile a resurselor naturale. În subordinea ministerului sunt 8 instituții publice, precum Agenția de Mediu, Inspectoratul pentru Protecția Mediului, Agenția „Moldsilva, Agenția „Apele Moldovei”, Serviciul Hidrometeorologic de Stat”, etc.
În anul 2022, ministerul a gestionat resurse în valoare de 622,1 mil. lei și cheltuieli în valoare de 666,1 mil. lei. De asemenea, în aceiași perioadă, Ministerul Mediului a administrat patrimoniu în valoare totală de 1,7 miliarde lei.
Auditul a constatat cele mai semnificative neconformități și carențe care au stat la baza exprimării opiniei de audit cu rezerve. Astfel, Ministerul Mediului:
Auditul a evidențiat carențe care, deși nu au influențat opinia de audit, au rezultat neconformitatea activității de înregistrare și administrare a patrimoniului instituției cu legile și reglementările aferente domeniului.
Curtea de Conturi a remarcat deficiențe aferente gestionării patrimoniului, care se rezumă la neînregistrarea drepturilor patrimoniale asupra a 16 bunuri imobile în valoare de 1,9 mil. lei, ceea ce prezintă risc sporit de integritate, pierdere a controlului asupra proprietății publice a statului și posibile litigii.
În anul 2022 din fondul de intervenție al Guvernului au fost alocate 64,3 mil. lei, în scopul neadmiterii majorării prețurilor la lemnul de foc pentru populație, în perioada rece a anilor 2022-2023, către întreprinderile silvice fiind transferate 56,6 mil. lei, din care, până la finele anului 2022, acestea au valorificat 22,3 mil. lei, sau 39,4%, în conturile bancare rămânând nevalorificate 34,3 mil.lei. Conform informațiilor prezentate de Agenția „Moldsilva”, din cele 34,3 mil. lei nevalorificate, 4,4 mil. lei urmau a fi restituite la bugetul de stat ca urmare a supraestimării necesarului de resurse financiare.
Tot în anul 2022, pentru împădurirea și reîmpădurirea suprafețelor de terenuri ale fondului forestier, au fost alocate 57,3 mil. lei, finanțate fiind 57,1 mil. lei, valorificate de întreprinderile de stat silvice – 11,9 mil. lei, la finele anului de gestiune rămânând nevalorificate 45,2 mil. lei, care au rămas în conturile bancare ale întreprinderilor silvice.
În final se atestă că, controlul intern managerial instituit în cadrul Ministerului Mediului nu asigură identificarea și gestionarea eficientă a tuturor riscurilor aferente procesului financiar-contabil, inclusiv a celor legate de întocmirea situațiilor financiare consolidate. Instituirea fragmentară a controlului intern managerial a influențat veridicitatea și plenitudinea informațiilor reflectate în rapoartele financiare.