Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a prezentat la data de 29 septembrie curent, în cadrul Comisiei de control al finanțelor publice (CCFP) a Parlamentului Republicii Moldova, Raportul auditului conformității asupra implementării Proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile socialmente vulnerabile, informează CURENTUL.
O prezentare succintă a Raportului de audit a fost făcută de către Eduard Moroșan, membru al CCRM, precum și de responsabilii de misiunea de audit: Sergiu Știrbu, și Alexandru Răileanu.
Scopul misiunii de audit a constat în oferirea asigurării rezonabile asupra conformității implementării Proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile socialmente vulnerabile. În acest sens, potrivit proiectului a fost preconizat construcția a cca 700 de locuințe sociale pentru 2500 de familii vulnerabile sau familii tinere cu mulți copii, aflate în imposibilitatea de a avea acces la condiții de locuit satisfăcătoare. Costul total al Proiectului a constituit 21,3 milioane euro sau 426,0 milioane lei. În cadrul Proiectului au participat 3 parteneri privați la obiectivele din raioanele Briceni, Nisporeni și Ialoveni, care în colaborare cu administrațiile publice locale (APL) nominalizate, au adus aport financiar și nefinanciar sub formă de construcții nefinalizate sau terenuri, beneficiind în final de locuințe în blocurile edificate.
Curtea de Conturi a informat că, pentru atingerea scopului propus și acumulării probelor suficiente și adecvate au fost efectuate verificări la Unitatea de implementare a Proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile socialmente vulnerabile (UIP) din cadrul Ministerului Agriculturii Dezvoltării Regionale și Mediului și APL de nivelul II, participante în cadrul Proiectului. De asemenea, au fost analizate informații de la Agenția Servicii Publice și din sistemul informațional al Serviciului Fiscal de Stat.
Conform informației UIP, în perioada 2013-2021, în cadrul Proiectului au participat 14 APL-uri de nivelul II, una fiind exclusă pe parcurs, fiind finalizate 525 locuințe sociale în 11 raioane. La moment sunt în construcție 121 de locuințe în r. Rezina și r. Cimișlia.
Potrivit constatărilor auditului realizat de CCRM, scopul proiectului fost realizat doar parțial.
Astfel, organizarea, realizarea și monitorizarea implementării Proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile socialmente vulnerabile s-au efectuat, în unele cazuri, cu nerespectarea prevederilor legale, iar neajustarea cadrului normativ la cel legal a dus la extinderea nejustificată a categoriilor de beneficiari ai proiectului.
Ca urmare, de locuințe sociale au beneficiat persoane neeligibile, a căror venituri salariale depășesc limita stabilită legal sau cele care dețin deja în proprietate bunuri imobile.
Totodată, s-a constatat că persoanele responsabile, din cadrul comisiilor raionale, nu au asigurat înregistrarea conformă în evidența contabilă a locuințelor sociale, primite în proprietate de către beneficiari, fapt ce a afectat integritatea patrimoniului public.
Potrivit auditului Curții de Conturi au fost elaborate o serie de recomandări, adresate unităților de implementare a Proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile socialmente vulnerabile, dar și mai multor instituții publice. Instituțiile vizate sunt Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Consiliile Raionale, Procuratura Generală, dar și Președinții de raioane.
Menționăm că, în perioada 2013-2021 a fost finalizată construcția a 556 de locuințe sociale, iar cca 2000 de persoane au beneficiat de spațiu de locuit. Urmează a fi finalizate încă 121 de locuințe în 2 raioane ale republicii.
Cristina Pendea