Operațiunea ,,Modernizarea sectorului sănătății în Republica Moldova” a fost inițiată cu scopul reducerii riscurilor cheie aferente bolilor non transmisibile, sporirii eficienței serviciilor de sănătate oferite populației, reducerii invalidității și incapacității de muncă precum și îmbunătățirii indicatorilor de sănătate în Republica Moldova.
În context, Curtea de Conturi a Republicii Moldova a examinat astăzi, 4 iulie, rezultatele auditului rapoartelor financiare al Operațiunii ,,Modernizarea sectorului sănătății în Republica Moldova” încheiate la 31 decembrie 2022.
Acordul de finanțare a fost semnat în anul 2014 și prevede acordarea unui împrumut în valoare de 20 mil. Drepturi Speciale de Tragere (DST), echivalentul a 30,8 mil. dolari SUA. Finanțarea Programului a fost acordată sub formă de suport bugetar, iar suma a fost debursată în baza realizării indicatorilor stabiliți între Banca Mondială, Ministerul Sănătății și Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM).
Misiunea de audit a avut scopul de a oferi asigurarea rezonabilă cu privire la faptul că situațiile financiare ale Operațiunii ,,Modernizarea sectorului sănătății în Republica Moldova” în anul 2022 nu conțin denaturări semnificative, cauzate de fraudă sau eroare, cu emiterea unei opinii. Ca urmare a auditului, Curtea de Conturi a emis opinie fără rezerve.
În anul 2022 pentru realizarea programului, urmau a fi atinși și debursați 4 indicatori după cum urmează:
Cu referire la primului indicator datele prezentate au stabilit că numărul de beneficiari ai medicamentelor compensate a crescut cu 9,26 puncte procentuale. În context, se atestă că indicatorul a fost validat la un nivel de 92%, iar debursarea mijloacelor financiare în sumă de 2,9 mil. DST s-a rezumat la 2,7 mil. DST în bugetul CNAM.
Cu referire la al 2 lea indicator „Proiectarea și pilotarea schemei de stimulente bazate pe performanță pentru toate spitalele”, se atestă că pentru revizuirea schemei de plată pentru performanță au fost debursate 485 mii DST, în mai 2022. Totodată, pentru pilotarea metodologiei revizuite în cel puțin 7 spitale au fost prevăzute mijloace financiare în aceiași sumă. Astfel, CNAM a realizat pilotarea indicatorilor de performanță în cadrul a 7 instituții medicale spitalicești și a stabilit 9 indicatori de pilotare a mecanismului de plată pentru performanță, care acoperă 5 domenii clinice.
Ce ține de indicatorul cu referire la „Consolidarea spitalelor departamentale din subordinea Ministerului Sănătății” se atestă că, au fuzionat Spitalul de Stat și Spitalul Clinic al Ministerului Sănătății. Prin urmare s-a realizat parțial indicatorul, care prevedea stabilirea managementului comun la 3 spitale din Chișinău și pentru care s-au debursat în avans 404 mii DTS. În august 2022 au fost alocate și debursate 258750 DST, astfel, acest indicator a fost evaluat ca fiind realizat în proporție de 50%.
Cu referire la cel de-al 4 lea indicator auditul denotă că acesta a fost validat și debursat în mai 2022, în sumă de 3,3 DST, pentru finalizarea de către OMS a:
În final, Curtea de Conturi a reiterat o parte din recomandările din raportul de audit din anul precedent, menite să îmbunătățească atingerea indicatorilor menționați și să aducă plus valoare aspectelor auditate.