Procuratura Anticorupție anunță despre transmiterea în instanța de judecată, a cauzei penale ce vizează un ofițer de investigații, din cadrul Direcției Antidrog, INI. Acesta este învinuit de trafic de influență, transmite CURENTUL.
Conform materialelor cauzei penale, învinuitul, folosindu-se de funcția pe care o deținea a pretins și primit suma de 1 400 de euro de la un figurant într-un dosar penal pentru traficul ilegal de droguri, în schimbul cărora ar urma să influențeze un procuror, ca ultimul să nu conteste la Curtea de Apel, încheierea judecătorului de instrucție, prin care învinuitului i-a fost înlocuit arestul preventiv – în arest la domiciliu.
În continuarea acțiunilor ilegale, învinuitul a pretins mijloace bănești în sumă de 5600 euro, susținând că poate influența procurorul de caz să adopte o hotărâre favorabilă în cazul persoanei învinuite de infracțiunea sus menționată, intenție, însă care nu a fost dusă la bun sfârșit.
Dacă va fi declarat vinovat de către instanța de judecată, învinuitul riscă până la 5 ani de închisoare sau o amendă de până la 3 000 unități convenționale.
Cristina Parfeni