[ X ]
Câte persoane au fost la protest, potrivit Poliției
6 Decembrie

Deși organizatorii protestului de astăzi din Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) au anunțat că la manifestație au participat în jur de 50 mii de oameni, Poliția Republicii Moldova susține că la acțiune au fost aproximativ 5000 de persoane, informeză CURENTUL.

Declarația oamenilor legii vine după ce protestul s-a încheiat.

În același timp, Poliția mulțumește că s-a protestat pașnic: „Vă invităm ca și pe viitor să păstrăm aceeași relaționare directă, noi fiind interesați să îmbunătățim permanent serviciul de siguranță pe care-l prestăm în interesul tuturor cetățenilor”, spun reprezentanții Poliției.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Percheziții ale PA și CNA în sistemul educațional din Chișinău: nouă persoane vizate
    Social |
  2. S-au dat drept polițiști și au șantajat două femei care practicau prostituția: Doi bărbați, condamnați la închisoare
    Social |
  3. Partidul Republican „Inima Moldovei”, despre controlul efectuat de CEC: Tot timpul am pus accent pe corectitudine şi pe respectarea cu stricteţe a legislaţiei în vigoare
    Politică |
  4. Piotr Vlah: Găgăuzii îşi doresc să aibă un başcan independent, care să nu aibă obligaţiuni faţă de vreo forţă politică. Ei nu mai vor să fie victime ale jocurilor politice
    Politică |
  5. Elevii pot susține testul național de competențe digitale – înscrierile continuă până pe 8 noiembrie
    Social |
  1. Partidul Republican „Inima Moldovei”, despre controlul efectuat de CEC: Tot timpul am pus accent pe corectitudine şi pe respectarea cu stricteţe a legislaţiei în vigoare
    Politică |
  2. Eugen Osmochescu: Guvernul accelerează creșterea economică prin investiții și parteneriate europene
    Politică |
  3. Partidul Republican „Inima Moldovei”, despre controlul efectuat de CEC: Tot timpul am pus accent pe corectitudine şi pe respectarea cu stricteţe a legislaţiei în vigoare
    Politică |
  4. Piotr Vlah: Găgăuzii îşi doresc să aibă un başcan independent, care să nu aibă obligaţiuni faţă de vreo forţă politică. Ei nu mai vor să fie victime ale jocurilor politice
    Politică |
  5. Premierul Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu ambasadorul României la Chișinău
    Politică |