Comisia Electorală Centrală (CEC), astăzi, a aprobat devizul de cheltuieli pentru organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare noi din data de 20 octombrie 2019 pentru funcția de deputat în unele circumscripții electorale uninominale, informează CURENTUL.
În acest fel, 11 milioane 931 mii 730 lei vor costa alegerile noi. De menționat că, alegerile vor avea loc în circumscripţiile 50 – Europa de Vest şi 33 Chişinău, unde au câștigat Maia Sandu şi Andrei Năstase, acum membri ai Guvernului, 17 Nisporeni şi 48 pentru regiunea transnistreană, după ce ex-liderul PDM Vlad Plahotniuc şi independentul Viorel Melnic şi-au depus mandatele.
„Din informația pe care o dețin eu, în jur de 14 milioane de lei au fost economiile care au putut fi obținute de CEC la gestionarea procesului electoral al alegerilor parlamentare din februarie 2019, curent. Ceea ce este bugetat, la moment, pentru acest scrutin de alegeri parlamentare noi, de facto – nu aplică cheltuieli suplimentare de la buget, dar vor fi gestionate din acele economii de la scrutinul precedent”, a precizat Maxim Lebedinschi.
Tot astăzi, a fost aprobat proiectul privind lista partidelor şi altor organizaţii social-politice cu dreptul de a participa la alegerile parlamentare noi din 20 octombrie 2019 pentru funcția de deputat în unele circumscripții electorale uninominale. În acest fel, potrivit raportorului Lebedinschi, 46 de partide au dreptul de a participa la următoarele alegeri din 20 octombrie.
În același timp, au fost acreditați observatori naționali din partea Asociației obștești „Promo-LEX” în vederea monitorizării alegerilor locale generale și alegerilor parlamentare noi din 20 octombrie 2019. Astfel, din partea Promo-LEX vor fi 61 de persoane.
Mihaela Conovali