[ X ]
Câștigătorii concursului „Premiul național pentru tineret”, ediția 2021 au fost premiați de Ministerul Educației și Cercetării
17 Decembrie

Premiile Naționale pentru Tineret, ediția 2021 au fost acordate laureaților Concursului național de tineret, în cadrul unei ceremonii organizate de Ministerul Educației și Cercetării, transmite CURENTUL.

Astfel, tinerii, lucrătorii de tineret, dar și organizațiile de tineret, învingători ai Concursului național, au fost premiați pentru contribuția lor la dezvoltarea sectorului de tineret și la implementarea proiectelor cu impact pentru tineri. Laureaților le-au fost conferite trofee, diploma Ministerului Educației și Cercetării, precum și premii bănești în valoare de până la 20 de mii de lei.

Fondul de premiere al Concursului „Premiul Național pentru tineret”, ediția 2021 a constituit aproximativ 170 de mii de lei.

Ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală a felicitat premianții, încurajându-i să se implice în activități de informare, consiliere a tinerilor, să promoveze idei și proiecte, să împărtășească bune practici. De asemenea, a exprimat deschiderea și suportul autorităților centrale pentru dezvoltarea sectorului de tineret, unul dintre domeniile prioritare pentru Minister. Implementarea proiectelor/ programelor naționale și internaționale va stimula participarea tinerilor la viața publică a țării.

În cadrul aceleiași activități, a fost înmânat și trofeul „Ștefan Vodă – Capitala Tineretului 2022”. Astfel, pe parcursul unui an, în această localitate vor fi organizate activităţile de tineret ale autorităţii administrației publice locale, ale organizațiilor necomerciale sau societății civile, ale organizaţiilor internaţionale, precum şi ale autorităților administrației publice centrale. Ștefan Vodă are un program complex, cu peste 50 de activități focusate pe sporirea activismului civic al tinerilor, pe dezvoltarea antreprenorială, pe promovarea modului sănătos de viață, pe consolidarea sectorului de tineret.

Concursul „Premiul Național pentru tineret” se desfășoară anual, începând cu 2010. În anul curent, acesta a fost lansat la 8 noiembrie 2021 și au fost depuse 42 de dosare.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților