[ X ]
[ X ]
[ X ]
Cărțile colectate în cadrul campaniei „Biblioteca de sub Brad” au completat biblioteca Gimnaziului din satul Coșcalia
2 Februarie

Biblioteca Gimnaziului din satul Coșcalia, raionul Căușeni, a fost completată cu un set de cărți colectate în cadrul campaniei Guvernului „Biblioteca de sub Brad”. Cărțile au fost aduse de prim-ministrul Dorin Recean pentru cei 176 de elevi din clasele primare și gimnaziale. 

Șeful Executivului a îndemnat copiii să descopere scriitorii literaturii române și universale și să folosească fiecare oportunitate pentru a învăța lucruri noi. „În curând, cele peste 5500 de cărți adunate în cadrul campaniei „Biblioteca de sub brad” vor ajunge în bibliotecile din țară, cu sprijinul colegilor de la Poșta Moldovei”, a spus premierul Dorin Recean.

Directoarea Gimnaziului, Galina Popescu, a apreciat contribuția Guvernului și a menționat că cei mai activi cititori ai bibliotecii sunt copiii din clasele primare. Instituția care poartă numele lui Victor Babeș, ca urmare a relațiilor de parteneriat cu asociația Victor Babeș” din România, va promova lectura printr-o campanie la nivel local, care va demara pe data de 7 februarie curent.

Satul Coșcalia este una din localitățile rurale în care nu doar administrația publică locală, ci și cetățenii se implică activ în dezvoltarea localității. Apă și canalizare, iluminat stradal, zone de odihnă pentru copii și colectarea organizată a deșeurilor sunt doar câteva din realizările de care se pot bucura locuitorii, implementate cu sprijinul Guvernului, inclusiv prin Programul „Satul European”.

20240201-1ES_5785

Inapoi la arhiva noutaților