[ X ]
Cantități mari de cereale însușite prin escrocherie. Cum să nu devii prada infractorilor
3 Octombrie

Inspectoratul General al Poliției informează cetățenii că, în ultimii ani, îndeosebi în perioada de recoltare a roadei, din proprietatea gospodăriilor țărănești sau a persoanelor juridice care activează în domeniu, sunt însușite cantități mari de produse cerealiere, prin escrocherie, transmite CURENTUL.

Infractorii, pentru a intra în încrederea victimelor, fondează întreprinderi pe numele unor persoane interpuse cu activitate în domeniu și se prezintă agricultorilor ca factori de decizie sau reprezentanți ai unor întreprinderi ce procură cereale pentru export.

În același scop, aceștia oferă un preț de procurare a produselor cerealiere mai mare decât cel existent pe piață. Iar după înțelegerea de vânzare-cumpărare, în cele mai dese cazuri verbal prin intermediul telefonului, conving prin diferite metode agricultorul să permită eliberarea cerealelor din locul de depozitare.

Ulterior, produsele cerealiere sunt realizate la un preț mai mic altor persoane, care nu cunosc proveniența reală a acestora, banii fiind însușiți de către infractori.

În acest context, Inspectoratul General al Poliției, recomandă persoanelor fizice sau juridice care activează în domeniul agricol să respecte următoarele reguli de securitate:

– Nu acceptați tranzacții verbale de vânzare a produselor cerealiere ( la telefon sau prin intermediul altor persoane ce nu doresc să prezinte actele care ar confirma identitatea sau angajarea în întreprinderea pe care o reprezintă), fără întocmirea, conform tuturor cerințelor, a unui contract în acest sens.

– Nu eliberați cerealele expuse spre realizare, fără ca acestea să fie achitate de către cumpărător.

– Verificați cât este de credibil cumpărătorul (de când este fondată întreprinderea, cine o gestionează, ce activitate a avut anterior ș.a) și nu acceptați întâlniri spontane (în stradă, prin intermediari, așa ziși reprezentanți) pentru semnarea contractelor sau facturilor, precum și pentru achitarea mărfii sau alte acțiuni legate de aceste tranzacții.

Este de menționat, că pe fapte similare, în ultimii ani, au fost pornite mai multe cauze penale, o parte din care, după efectuarea tuturor acțiunilor în scopul identificării făptuitorilor, acumulării probelor în privința acestora și întreprinderea măsurilor pentru asigurarea reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune, au fost deja transmise în Instanța de Judecată.

În continuare, Inspectoratul General al Poliției va întreprinde toate acțiunile necesare în vederea înlăturării cauzelor și condițiilor care contribuie la săvârșirea infracțiunilor de acest gen și va avea un rol activ la investigarea acestora.

Inapoi la arhiva noutaților