[ X ]
[ X ]
[ X ]
Candu: „Proiectul de lege privind sistemul tichetelor de masă este gata să fie promovat în Parlament”
2 Mai

Președintele Parlementului, Andrian Candu, a anunțat astăzi că proiectul privind introducerea sistemului tichetelor de masă este gata să fie promovat în Parlament, informează CURENTUL.

Andrian Candu a declarat că sistemul tichetelor de masă a fost examinat pe parcursul a două runde de dezbateri.

„Considerăm că, propunerea legislativă de introducere a sistemului tichetelor de masă este gata să fie promovat în Parlament. În această săptămână vom avea discuții și cu colegii din majoritatea parlamentară și în această săptămână îl vom înainta în Parlament, pentru a avea dezbateri și acolo, iar în final să avem o lege bună. Să avem și noi în RM sistemul tichetelor de masă, care, cu siguranță, va aduce beneficii”, a precizat Candu.

Potrivit lui, acest proiect pretinde a fi un supliment la salariu. „Pe moment, de 45 lei pe zi este o creștere semnificativă a salariului. Este interzis să diminuezi salariul la introducerea sistemului de tichete de masă. Inițial, sistemul va funcționa în sectorul privat, nu și cel bugetar, deoarece sunt necesare cheltuieli bugetare suplimentare, dar vom avea discuții pentru a vedea posibilitățile pentru anul viitor. Sistemul va fi facultativ, dar va fi o bună măsură pentru a crește veniturile populației, se va pune accentul pe consumul alimentar, dar și va fi un instrument de luptă împotriva evaziunii fiscale”, a mai spus Candu.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților