Vicepreședintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Andrian Candu, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR, a vorbit despre motivele pentru care a plecat Vlad Plahotniuc din țară, planurile la care lucrează – la moment – liderul democrat, dar și despre o eventuală revenire în Republica Moldova, informează CURENTUL.
În acest fel, Candu susține că, plecarea liderului democraților „încă a fost întârziată”.
„Dumnealui se află la conducerea partidului și există o comunicare foarte intensă. Sunt chestiuni de familie și de securitate, care trebuiau administrate imediat. Plecarea lui încă a fost întârziată, deoarece intențiile erau de marți-miercuri, cu câteva zile înainte. Dumnealui, însă, s-a reținut și a stat în echipă până la sfârșit, până s-a luat decizia cea mai importantă legată de perioada de tranziție și de trecerea în opoziție. Echipa nu a plecat nicăieri, este, comunicăm în fiecare zi. Acțiunile noastre următoare sunt, la fel, discutate”, a declarat Candu.
Prin urmare, vicepreședintele PDM a comunicat planurile la care lucrează Vlad Plahotniuc – la moment. „În primul rând, este vorba despre viața politică din Republica Moldova, plus, dumnealui are și unele planuri legate de investiții, fiindcă e și om de afaceri. Investiții, inclusiv și în Moldova, dar și în afara Moldovei. Acum trebuie să-și seteze prioritățile, precum le consideră dumnealui. În același timp, rămâne alături de echipă”, a adăugat Candu.
La întrebarea dacă liderul democraților s-ar afla în SUA, Candu a declarat că: „Domnul Plahotniuc nu e în Statele Unite, eu m-am văzut în Europa cu dumnealui. Dumnealui nu a dispărut nicăieri. El vrea să stea o perioadă cu familia, nu voi intra în detalii cu privire la locația propriu-zisă”.
„Bineînțeles, va reveni în timpul cel mai apropiat. Este lider de partid, partidul există”, a conchis Candu cu privire la întoarcerea în țară a liderului democrat.
Mihaela Conovali