[ X ]
Candidatul independent pe circumscripția nr. 21, Andrei Porubin, s-a lansat în campanie
1 Februarie

Candidatul independent pe circumscripția nr. 21, Andrei Porubin, astăzi, s-a lansat în campania electorală, informează CURENTUL.

„Da, sunt din aceeași localitate cu actorul și jurnalistul Andrei Porubin. Eu nu știu ce să spun, eu nu pot rupe foaia din pașaport și să spun că nu sunt Andrei Porubin. Noi nu suntem rude, dar ne cunoaștem. Coincidență este între noi, dar nu cred că este un avantaj, deoarece eu nu m-am axat total că este Andrei Porubin și este o persoană publică. Eu am intențiile și dorințele mele”, a precizat el, cu referire la actorul și jurnalistul Andrei Porubin.

În același timp, Porubin s-a referit la statutul său cu care intră în alegeri. „Dacă unele persoane au venit cu acuzații că aș fi al vreunui partid, vreau să spun că eu sunt independent și deciziile îmi aparțin”, a declarat el.

În același timp, Porubin a comunicat că a făcut parte dintr-un partid, anterior. „În politică, eu sunt din 2013-2014, am activat în componența unui partid, nu am să-i dau nume. Partidul era de orientare pro-europeană, m-am retras pentru că nu mă aranja felul cum acționa conducerea partidului. Am activat în partid aproximativ 6 ani. Am căpătat o experiență și viziune”, a vorbit Porubin.

3 puncte din programul electoral al candidatului Andrei Porubin:

1. Asistența juridică;

2. Crearea locurilor de muncă;

3. Dialog direct cu cetățeanul.

În același timp, despre probabilitatea unei coaliții, în cazul în care ajunge în Parlament, Porubin a spus că: „este prematur să vorbesc acum despre aceasta, pentru că mai întâi trebuie să ajung în Parlament”.

De menționat că, Andrei Porubin candidează în circumscripția nr. 21 alături de candidatul Partidului Democrat din Moldova – Veaceslav Burlac, de la blocul electoral ACUM – Lilian Carp, Sergiu Berzan de la Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, dar și alți candidați.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților