Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi avizul la proiectul de lege pentru modificarea articolului 44 din Codul electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997, informează CURENTUL.
Avizul prevede extinderea listei de documente necesare pentru înregistrarea candidaților în alegeri.
Astfel, candidații în alegeri vor prezenta și certificatul de sănătate psihică. Acesta va fi eliberat de către comisia specială ce activează pe lângă Comisia Electorală Centrală, comisiile urmând să fie create.
Potrivit documentului, prezentarea acestui certificat se consideră oportună pentru a fi dovedită starea de sănătate a aspiranților la diverse funcții de conducere.
Cristina Gurez