[ X ]
„Campania de prevenire a riscurilor pe înțelesul copiilor” – peste 700 copii din diferite raioane au fost instruiți
21 Septembrie

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență continuă „Campania de prevenire a riscurilor pe înțelesul copiilor”, transmite CURENTUL.

În acest sens de la lansarea acesteia, până în prezent, de către angajații Inspectoratului au fost instruiți peste 700 de copii din șapte instituții de învățământ a claselor gimnaziale din raioanele Ungheni, Telenești, Căușeni și Cantemir.

Copiii au avut parte de ateliere de lucru în domeniul prevenirii incendiilor, primul ajutor calificat, comportamentul corect în preajma bazinelor acvatice, dar și informații utile la capitolul respectării regulamentului circulației rutiere. Pentru ca informația să fie întipărită cu succes, elevii au testat în practică stingătoarele, primul ajutor în caz de resuscitate pe manechine, dar și au fost martorii unor acțiuni de deblocare.

În cadrul evenimentului au fost oferite pliante informative cu tematica regulilor de circulație rutieră. Pe lângă instruirea interactivă organizată de angajații IGSU, copiii au explorat tehnica și echipamentul de intervenție a salvatorilor și pompierilor.

Tot în cadrul Campaniei elevii au fost informați și despre riscurile pandemiei și cum se pot proteja de pericolul infectării cu virusul COVID. „Campania de prevenire a riscului pe înțelesul copiilor” se va desfășura până pe15 octombrie 2021 în localități din raioanele Ungheni, Telenești, Căușeni, Cahul, Cantemir, Fălești, Bălți, Strășeni, Basarabeasca și Dubăsari. Obiectivul Campaniei este de a instrui și a pregăti tânăra generație în domeniul bazelor securității vieții.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților