În contextul campaniei de informare „Eficiența energetică, auditul energetic și achizițiile eficiente – prioritate a autorităților publice locale”, lansată de Agenția pentru Eficiență Energetică, directorul adjunct al AEE, Eugen Gîrlea, a a participat la acțiunile de informare din cadrul consiliilor raionale din Florești, Șoldănești și Orhei, unde au fost instalate panouri care conțin informații din toate domeniile legate de eficiența energetică, precum: sfaturi la domiciliu sau la birou, măsuri de eficientizare a energiei, iar pentru specialiștii în domeniu sunt disponibile informații despre cerințele minime de elaborare a unui audit energetic, scopul și importanța acestuia, transmite CURENTUL.
Campania de informare se desfășoară în perioada iunie- august, în toate centrele raionale ale Republicii Moldova și UTA Găgăuzia, scopul acesteia fiind diseminarea informației prin intermediul autorităților publice locale, despre eficiența energetică, auditul energetic și achizițiile eficiente.
Alim Afonin, vice președintele raionului Florești a mulțumit Agenției pentru informațiile din cadrul campaniei și aprecizat că va încuraja locuitorii raionului să se informeze la subiectul eficienței energetice.
Menționăm, că Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.
Cristina Pendea