Î.S. „Calea Ferată din Moldova” se va alege cu 30 de automobile noi, transmite CURENTUL.
Primul lot, constituit din 10 automobile, a fost deja livrat, iar celelalte urmează să ajungă în parcurile întreprinderii pe parcursul anului viitor.
Potrivit șefului de la CFM, Iurii Topala, automobilele vor fi distribuite la toate nodurile feroviare din Republică, astfel încât intervenția specialiștilor pentru lichidarea unor defecțiuni să se producă în cel mai scurt timp posibil. Mai mult, directorul de la „Calea Ferată” a precizat că mașinile vor purta loggo-ul CFM, pentru a evita utilizarea lor în alte scopuri decât cele impuse de serviciu.
Autoturismele sunt de model Dacia, de producție românească, iar distribuitorul oficial din țara noastră le-a oferit la un tarif special. Costul total al celor trei tipuri de mașini noi ajunge la aproape 8 milioane de lei, iar configurațiile acestuia corespund cerințelor pentru efectuarea operațiunilor pe linii.
Potrivit datelor prezentate de serviciile responsabile, diferența dintre consumul de motorină a unui automobil de model UAZ, deținut de CFM, și o mașină de model Dacia poate ajunge până la13 mii de lei pe lună, acesta fiind de 5 ori mai mic în cazul noilor mașini.
Cristina Parfeni