[ X ]
Calculare și colectarea taxelor locale și impozitelor se va face online
4 Ianuarie

Procesul de calculare și colectare a impozitelor și taxelor locale aferente persoanelor fizice care nu sunt înregistrate în calitate de întreprinzător de către Serviciul de colectare a impozitelor și taxelor locale (SCITL) va fi simplificat și automatizat prin implementarea unui nou sistem informațional, care va organiza evidența obligațiilor fiscale aferente impozitelor și taxelor locale, în mod electronic, transmite CURENTUL. 

Potrivit Vicepremierului Serghei Pușcuța, scopul implementării Sistemului Informațional Automatizat „Stingerea obligațiilor fiscale prin intermediul SCITL” este optimizarea evidenței contribuabililor și obligațiilor fiscale și eficientizarea calculării impozitelor și taxelor locale de către perceptorii fiscali la buget și achitării acestora de către contribuabili.

De asemenea, utilizarea sistemului informațional automatizat sus-menționat va îmbunătăți modul de evidență a contribuabililor și a sumelor impozitelor și taxelor calculate/încasate de către SCITL și va asigura pentru primării, crearea unui registru al subiecților impunerii care va servi la evidența contribuabililor cât și la efectuarea plăților la buget a impozitelor și taxelor locale.

Inapoi la arhiva noutaților