[ X ]
Cadrele didactice cu funcții de conducere vor primi compensația anuală de 2 mii de lei
30 Ianuarie

6300 de cadre didactice cu funcții de conducere vor primi compensația financiară de 2000 de lei anual, începând cu 2019. Inițial, aceasta era acordată doar pedagogilor și educatorilor. Totodată, mecanismul de acordare a compensațiilor bănești anuale va fi simplificat. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi de Executiv.

Conform noilor prevederi, pentru eliminarea procedurilor birocratice, va fi exclusă obligativitatea de prezentare a documentelor care confirmă achiziționarea bunurilor respective. ,,Adevărat este că Regulamentul prevedea mai multe chestiuni care țin de birocrație, cu prezentarea cecului, a unor rapoarte către conducătorul instituției și am decis să eliminăm aceste cerințe”, a spus Pavel Filip.

Compensațiile bănești vor putea fi folosite pentru procurarea materialelor didactice, a tehnicii de calcul, dar și a produselor software, necesare pentru desfășurarea activităților de instruire în regim on-line.

Pentru implementarea proiectului sunt necesare circa 12,6 milioane de lei.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților