Haine, încălțăminte, ochelari și alte bunuri, în valoare totală de peste 200 mii lei, au fost descoperite de Echipele Mobile ale Serviciului Vamal într-un autoturism, stopat la ieșirea din satul Todirești (r-nul Anenii Noi). Documentați pe acest caz sunt doi locuitori ai raionului Căușeni, care se aflau în mașină în momentul reținerii, transmite CURENTUL.
Bărbații au ajuns în vizorul serviciilor operative ale Vămii în urma unor informații privind activitatea ilicită a acestora. Mai exact, potrivit datelor deținute, suspecții procurau mărfuri de larg consum de la piața „Km 7” din or. Odessa, Ucraina și le introduceau ilegal în țară prin regiunea transnistreană, ocolind posturile vamale interne de control.
În total, în rezultatul inventarierii bunurilor, inspectorii Echipelor Mobile au consemnat în anexele proceselor-verbale de reținere 2 051 de piese vestimentare, 175 de perechi de încălțăminte, 363 de ochelari, 240 de curele din piele artificială, 29 de seturi de jucării pentru copii, precum și 15 dispozitive electronice pentru fumat. Unele loturi conțineau marcajele unor branduri renumite, motiv pentru care cazul va fi cercetat inclusiv în vederea stabilirii unor eventuale încălcări ale drepturilor asupra mărcilor comerciale.
Bunurile au fost reținute și transmise subdiviziunilor specializate pentru continuarea cercetărilor. Cazul este examinat prin prisma săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar persoanele implicate riscă pedepse sub formă de închisoare pe un termen de la 3 la 10 ani.
Cristina Parfeni