Salonul de Carte Bookfest revine la Chişinău , între 30 august şi 3 septembrie 2017, cu o nouă ediţie, la Pavilionul Central al Moldexpo, transmite CURENTUL.
În cele cinci zile, cele mai importante edituri din România îi aşteaptă pe cititorii din Republica Moldova cu o bogată ofertă editorială.
În cadrul celei de-a doua ediţii a Salonului de carte Bookfest, vizitatorii îi vor putea întâlni pe cei mai îndrăgiți autori ai momentului şi vor putea descoperi cele mai importante titluri ale literaturii române contemporane.
Unul dintre obiectivele acestui eveniment este facilitarea accesului cititorilor din Republica Moldova la cunoaștere, educare, informare și studiu în limba română, în contextul în care există un raport inegal între cartea de limbă română și cea în limba rusă, care domină spațiul culturii scrise din stânga Prutului.
Intrarea publicului este liberă.
Organizatorii Bookfest sunt Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Institutul Cultural Român, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituţie aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Uniunea Editorilor din Republica Moldova şi Asociația Editorilor din România.
Cristina Parfeni