Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a decis marți, 7 februarie, să reducă cu 3.0 p.p. rata de bază, aceasta coborând pentru principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt de la 20.0% la 17.0%. Decizia continuă tendința de relaxare a politicii monetare începută la sfârșitul anului precedent, pe fundalul stabilirii unui cadru macroeconomic dezinflaționist, și a fost determinată de confirmarea prognozelor anterioare ale BNM privind perspectivele de decelerare a inflației sub impactul descreșterii cererii și al unui impuls fiscal neutru.
Decizia BNM de reducere a ratei de bază urmărește crearea condițiilor monetare pentru susținerea activității economice, prin impulsionarea cererii și revigorarea consumului, concomitent cu stimularea creditării. În condițiile în care procesul inflaționist în Republica Moldova s-a manifestat mai devreme și cu ritmuri alerte de creștere comparativ cu alte țări din regiune, iar restricționarea politicii monetare a temperat ritmurile de creștere a inflației, R. Moldova se alătură astfel primelor țări din lume care și-au inversat caracterul politicii monetare cu cel expansionist.
Potrivit prognozei BNM, inflația va continua să se reducă rapid pe parcursul anului curent, intrând la finele lunii decembrie în limita de sus al coridorului de variație al inflației, apoi urmând o nouă accelerare a acesteia. Astfel, inflația medie anuală urmează să ajungă la nivelul de 13,7 la sută în acest an și de 5,5 la sută, anul viitor. În aceste condiții, este necesar un impuls fiscal mai puternic pentru a stimula activitatea economică pe parcursul anului 2023.
Printre factorii care vor influența inflația aflată în decelerare se numără ajustările recente de tarife pentru energia electrică, atenuarea continuă a inflației importate, precum și temperarea continuă a prețurilor la petrol pe piața internațională. În a doua jumătate a anului 2024, procesul inflaționist se va accelera, fiind determinat de creșterile acumulate ale prețurilor la resursele energetice pe piața internațională, de ajustarea accizelor la începutul anului 2024, de ajustările recente și anticipate din anul curent ale tarifelor și de efectele de runda a doua asociate acestora, precum și de majorarea surselor de finanțare a consumului.
Evenimentele asociate conflictului militar din Ucraina și potențialele escaladări mențin caracterul persistent al riscurilor și incertitudinilor privind perspectiva inflației pe termen scurt și mediu.
BNM va monitoriza în continuare cu precauție situația macroeconomică internă și cea externă și va ajusta instrumentele de politică monetară pentru atingerea obiectivului său fundamental de asigurare și menținere a stabilității prețurilor.