[ X ]
Blocul ACUM Platforma DA și PAS, despre referendumul din 24 februarie
10 Ianuarie

Blocul electoral ACUM Platforma DA și PAS și-a anunțat, astăzi, într-o conferință de presă, poziția oficială vizavi de referendumul republican consultativ din data de 24 februarie 2019, inițiat de democrați, informează CURENTUL.

Co-președintele blocului ACUM, Andrei Năstase, lider al Platformei Demnitate și Adevăr, a precizat că, până la data de 30 decembrie 2018, referendumul republican nu putea avea loc cu 60 zile înainte și cu 60 zile după ziua desfășurării alegerilor, precum și în ziua altui referendum republican.

„Iată că, începând cu data de 30 decembrie 2018, această normă a fost modificată. Astfel, aceștia au stabilit, contrar literei și spiritului legii, că referendumul republican poate avea loc în aceiași zi în care se desfășoară alegeri.  În această privință, începând cu data de 30 decembrie 2018, subiecții care sunt îndrept să inițieze referendum republican, erau în drept să stabilească ziua referendumului republican în ziua alegerilor parlamentare. Contrar acestui fapt, stabilirea datei referendumului s-a produs prin hotărârea Parlamentului din 30 noiembrie 2018, ce a fost publicată în Monitorul oficial din 7 decembrie 2018. Astfel, la data adoptării acestei hotărâri Legea nu prevedea posibilitatea organizării unui referendum în ziua alegerilor, împrejurări în care această hotărâre contravine legii și urmează a fi recunoscută nulă. În mod similar, și rezultatele acestui referendum vor fi recunoscute, dat fiind faptul că actul de declanșare al referendumului este nul”, a precizat el.

Potrivit lui Năstase, având vedere aceste aspecte, Blocul ACUM DA și PAS nu dorește să participe la acțiuni ilegale și nici să fie complice la irosirea banului public pentru un referendum ce a fost declanșat contrar cadrului legal în vigoare.

„Blocul ACUM susține dezideratele confirmate de către peste 405 mii de cetățenii, care, prin semnătură, încă în 2015, și-au exprimat deja voința de a modifica Constituția prin intermediul unu referendum republican constituțional. Atestăm că la baza inițiativei de desfășurare în ziua alegerilor parlamentare a acestui referendum consultativ, fără valoare imperativă pentru Parlament, stau doar interese de ordin partinic și electoral ale actualului regim, care a avut posibilitatea și pârghiile legislative necesare de micșorare a numărului deputaților până acum. Blocul ACUM subliniază faptul că inițiativa actualului regim privind revocarea mandatului de deputat este o acțiune populistă, manipulatoare, care contravine Constituției. Blocul ACUM va aplica mecanismele și metodele legale și constituționale, euroconforme, precum și recomandările Comisiei de la Veneția în materie de responsabilizare a fiecărui deputat care are acces în Parlament pentru a exclude traseismul politic și pentru a-l determina pe acesta să muncească în interesul alegătorului și a poporului. La 24 februarie avem șansa reală a punerii țării pe făgașul normalității, democrații și prosperității prin alegeri”, a mai adăugat Năstase.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților