[ X ]
Blocul ACUM: „Felicităm poporul ucrainean pentru votul dat împotriva corupției și oligarhiei”
22 Aprilie

Blocul ACUM a venit cu un mesaj, pe o rețea de socializare, cu privire la alegerile prezidențiale din Ucraina, informează CURENTUL.

„Blocul ACUM felicită poporul ucrainean pentru votul dat împotriva corupției și oligarhiei. Salutăm modul liber și corect în care s-au desfășurat alegerile, chiar și în condițiile dramatice în care se găsește statul vecin. Pe această cale, adresăm felicitări noului președinte ales, Volodymyr Zelensky, pentru victoria convingătoare în aceste alegeri”, se menționează într-o postare a blocului.

În același timp, Blocul ACUM a declarat că, mizează pe parteneriatul strategic cu Ucraina democratică în scopul asigurării securității și stabilității regionale, combaterii criminalității transfrontaliere și implementării standardelor și valorilor europene în societățile noastre.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților