În contextul Zilelor Europene ale Patrimoniului 2020, la Biblioteca Națională a Republicii Moldova s-a desfășurat, ieri, un Colocviu literar – științific „DRAMA LIBERTĂȚII. PAUL GOMA. În memoriam”, eveniment consacrat celor 85 de ani de la nașterea regretatului scriitor, transmite CURENTUL.
În cadrul festivității a fost vernisată expoziția de carte dedicată operei și biografiei autorului. Exemplarele au fost prezentate în diferite limbi și ediții, cu scopul de a promova creația scriitorului și a scoate în evidență tot ce s-a scris despre el.
Directorul Institutului de Filologie Română „B.P. Hasdeu” al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Nina Corcinschi, a declarat că este o datorie de onoare să-l citim pe Paul Goma.
„Atât îi datorăm celui care este o conștiință dramatică a Basarabiei, celui care a trăit istoria sau, mai bine zis, loviturile de bici ale istoriei, pe pielea proprie. A stat în închisori, a fost refugiat politic, a fost persecutat, calomniat. Lucrul cu care a putut răspunde în fața injustiției istoriei a fost scrisul”, a subliniat Nina Corcinschi.
Prezent la eveniment a fost și președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova (USM), Arcadie Suceveanu, care a dat citire articolului său intitulat „Întoarcerea în exil”, publicat recent în „Revista literară”. Președintele USM a menționat că Paul Goma este un mare scriitor al Basarabiei, scrierile căruia au vorbit în limba adevărului.
De asemenea, personalitatea lui Paul Goma a fost conturată de criticul literar Aliona Grati. Aceasta a remarcat că biografia scriitorului reprezintă un patrimoniu ce merită să fie păstrat pentru generațiile următoare.
Menționăm că evenimentul a fost transmis online, totodată respectându-se regulile de prevenire și control a infecției COVID – 19.
Doina Buruiană, stagiar