[ X ]
Benzina – 23,43 lei/litru, motorina – 20,36 lei/litru
7 Februarie

Nivelul prețurilor la produsele petroliere este în continuare puternic influențat de creșterea cotațiilor la bursele internaționale. Astfel, doar în ultimele 10 zile cotațiile Platts pentru produsele petroliere principale s-au majorat cu peste 50 $/tona și au depășit nivelul de 890 $/tona pentru benzină și 825 $/tona pentru motorină. În cadrul sesiunilor din săptămâna precedentă cotația petrolului Brent a depășit pragul de 93 $/baril, valoare înregistrată ultima dată în luna octombrie a anului 2014.

În rezultat, pentru data de 08.02.2022, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit următoarele prețuri maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard:

Pentru benzina COR 95 – 23,43 lei/litru;

Pentru motorină – 20,36 lei/litru.

ANRE asigură consumatorii că mecanismul actual de formare a prețurilor la produsele petroliere principale de tip standard generează prețuri corecte, transparente și ușor de verificat. Acestea reflectă fidel evoluțiile pe piața internațională și exclude posibilitatea companiilor petroliere să intervină în procesul de stabilire a prețurilor prin majorări nejustificate.

Notă*

Toate cele 4 componente care stau la baza formării prețurilor pot fi vizualizate și verificate zilnic pe pagina oficială web: www.anre.md

Inapoi la arhiva noutaților