Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS) informează că a fost efectuat ultimul transfer pentru plata indemnizaţiilor pentru familiile cu copii, inclusiv mijloacele financiare destinate achitării indemnizaţiilor paternale, transmite CURENTUL.
Pentru plata indemnizaţiei unice la naşterea copilului au fost transferate 27,0 mln lei, pentru indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani – 24,8 mln lei, pentru indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului conform opţiunilor până la vârsta de 2,2 ani sau 3 ani – 112,8 mln lei, pentru indemnizația lunară de suport pentru creșterea până la 3 ani a copiilor gemeni sau mai mulți copii născuți dintr-o singură sarcină – 1,0 mii lei şi pentru indemnizația paternală – 2,0 mln lei.
Reamintim, că conform calendarului de plată stabilit pentru luna noiembrie, deja au fost efectuate transferurile pentru alte prestaţii sociale, cum ar fi pensii, compensaţii, alocaţii, ajutorul social, ajutorul de şomaj, ajutorul pentru perioada rece a anului, prima tranşă a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă, suportul financiar, suma totală fiind de circa 1,9 mld lei.
Pentru a primi banii prin intermediul băncii, beneficiarii urmează să se adreseze către instituţia la care a fost deschis contul social sau salarial în cazul indemnizaţiei de incapacitate temporară de muncă. Dacă beneficiarul nu este deţinător de card, banii pot fi primiți în orice oficiu poştal, indiferent de locul înregistrării la domiciliu.
Cristina Parfeni