A devenit deja tradiție, ca în fiecare an, asociația MAD-Aid, din Marea Britanie să organizeze Balul de Caritate. În orașul East Cowes, Insula Wight a avut loc cea de-a 7-a ediție, transmite CURENTUL.
Peste 80 de persoane, s-au adunat pentru a petrece împreună o seară frumoasă cu muzică și voie bună, dar și pentru a aduna fonduri pentru proiectele MAD-Aid și anume, pentru Centrul Phoenix pentru copii cu nevoi speciale din orașul Râșcani, Republica Moldova.
Evenimentul a unit conaționalii noștri stabiliți cu traiul în Marea Britanie, dar și englezi, care împreună au încins hora și au savurat din plin de muzica de calitate a interpretului Alexandru Manciu și Iurie Sula, care la rândul lor, au dedicat timpul lor pentru a menține o atmosferă frumoasă.
Alături de echipa organizatoare, au fost și reprezentanți ai Ambasadei Republicii Moldova în Regatul Unit, care este prezentă la fiecare ediție a balului anual MAD-Aid.
De menționat, că în cadrul acestei serate s-a adunat o sumă impunătoare de 5 776 lire sterline și 50 de euro.
Fondatoarea MAD-Aid, Victoria Dunford a menționat că fiecare eveniment devine tot mai frumos, mai familial.
„Într-adevăr ne-am simțit ca într-o familie mare unde fiecare era cu un scop – A face bine! Oaspeții au făcut relații noi de prietenie, începând cu un spa frumos oferit de hotel și fără a ne putea opri pentru a savura vioara lui Alexandru Manciu. Noua moldovenilor ne place să ne întâlnim și petrecem frumos, i-am învățat și pe britanici, cât de frumos ar fi daca fiecare petrecere, eveniment ar avea și un scop nobil. La anul sperăm să fim și mai mulți”, a menționat Victoria Dunford.
Cristina Pendea