Directorul general al Agenției Proprietății Publice (APP), Vladimir Baldovici, a venit cu un răspuns referitor la eventuala sa demitere din funcție, așa cum a anunțat Premierul Maia Sandu, transmite CURENTUL.
Vladimir Baldovici punctează că, din momentul venirii sale în funcție, a restructurat APP, cu echipa a rezolvat problemele acumulate timp de 22 de ani pentru a găsi o formulă optimă de gestiune a sectorului public, iar din februarie curent Agenția este antrenată să implementeze această formulă.
„Este firesc ca o nouă guvernare să fie interesată în preluarea competentă a proceselor administrative de la guvernarea precedentă. Aceasta ar însemna cel puțin comunicare directă și eficientă, auditul și evaluarea la zi, identificarea problemelor nerezolvate, și, ce este mai important, asigurarea continuității celor bune și curmarea practicilor nocive. O evaluare corectă și competentă a situației și problemelor este imposibilă fără cunoașterea întregului, în timp și spațiu, sistem analizat. În acest sens inițiativa de evaluare a proceselor de privatizare trebuie să înceapă cu anul 1996. Numai în acest caz vom avea un tablou obiectiv a ceea ce a însemnat privatizarea în Republica Moldova și vom putea curma practicile nocive.
În context, în lipsa unei alte posibilități de a informa direct privind starea lucrurilor, comunic publicului larg că concursurile comerciale de privatizare sunt planificate de către Guvern din timp, fiind anticipate de activitatea echipelor de lucru, evaluări, pregătirea pachetului de documente etc. Publicarea anunțului de concurs este finalul unui efort comun interdepartamental, cu implicarea Agenției, Ministerului Economiei și Infrastructurii, Ministerului Finanțelor, cu implicarea responsabililor, cu realizarea procedurilor și mecanismelor stipulate de către cadrul normativ”, menționează Vladimir Baldovici.
De asemenea, Vladimir Baldovici punctează că „oportunitatea listei bunurilor scoase la concursul comercial, comunic că toate acestea au fost scoase la privatizare, economic vorbind, de enorm de multe ori. Același Sanatoriu „Moldova” din Truskoveţ, Ucraina, a fost expus la vânzare de mai multe ori, iar Fabrica de Sticlă de 12 ori”.
Cristina Parfeni