[ X ]
Azi are loc primul examen de bacalaureat la proba limba și literatura română pentru aloligvi
3 Iunie

Astăzi, 3 iunie, absolvenții programei de liceu din instituțiile de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale, susțin prima probă din cadrul examenului național de bacalaureat, sesiunea 2022.  Proba de examen la Limba și literatura română pentru alolingvi, la care participă 3107 candidați, se desfășoară în cadrul a 57 de centre de bacalaureat, informează CURENTUL.

La examenul național de bacalaureat 2022, organizat în perioada 3-21 iunie urmează să participe 17710 de candidați admiși, care vor susține probele de examen în cadrul celor 93 de centre de bacalaureat instituite în întreaga țară.

Marți, 7 iunie, se va desfășura proba de examen la limba de instruire, la care vor participa 15674 de candidați, dintre care 12803 vor susține proba la Limba și literatura română, iar 2871 – proba la Limba și literatura rusă.

În cadrul probei la limba străină, organizat vineri, 10 iunie, vor participa 16163 de candidați, dintre care: 11567 vor scrie proba la Limba engleză, 4372 – la Limba franceză, 97 – la Limba germană, 59 – la Limba spaniolă, 37 – la Limba italiană, 31 – la Limba turcă.

Precizăm că în acest an, 1596 de candidați la examenul național de bacalaureat au obținut nota ”10” (zece) din oficiu la Limba străină, în baza certificatelor recunoscute internațional.

Totodată, patru absolvenți ai treptei liceale vor avea de susținut doar o singură probă de examen, datorită faptului că vor primi trei note de „10” (zece) din oficiu atât în baza certificatelor ce atestă competențe lingvistice în limbi străine, cât și în baza premiilor obținute la olimpiadele republicane și/sau internaționale la disciplinele de studiu. Conform acelorași criterii, 28 de tineri vor beneficia de două note de „10” (zece) din oficiu în cadrul examenului național de bacalaureat.

La cea de-a patra probă de examen, care se va desfășura marți, 14 iunie, vor participa 17283 de candidați. Astfel, 8116 candidați de la profilul real vor susține proba de examen la Matematică, 8494 de candidați de la profilul umanist – proba la Istoria românilor și universală, 254 de candidați de la profilul sport și 419 candidați de la profilul arte vor susține probele corespunzătoare profilului.

În  cadrul probei de examen pentru disciplina la alegere, organizată vineri, 17 iunie, vor participa 15684 de candidați, dintre care 9713 vor susține proba la Geografie, 2382 – la Chimie, 1248 – Istoria românilor și universală, 613 – la Informatică, 943 – la Biologie, 599 – la Matematică și 186 – la Fizică.

Sesiunea de Bacalaureat se încheie marți, 21 iunie, cu proba de examen la limba maternă, la care vor participa 430 de candidați. Astfel, în cadrul a 12 centre de bacalaureat, 148 de candidați vor susține proba la Limba și literatura bulgară, 219 candidați – proba la Limba și literatura găgăuză, iar 63 de candidați vor susține proba la Limba și literatura ucraineană.

Testele de examen vor fi verificate în perioada 4-26 iunie în cadrul celor patru Centre Republicane de Evaluare instituite în mun. Chișinău. Rezultatele tuturor probelor de examen vor fi afișate în Centrele de Bacalaureat la data de 27 iunie. Candidații la examenul național de bacalaureat vor avea la dispoziție 48 de ore pentru depunerea contestațiilor – în zilele de 27-28 iunie. Rezultatele finale, după examinarea contestațiilor, vor fi anunțate luni, 4 iulie 2022.

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare adresează felicitări tuturor candidaților pentru rezultatele frumoase obținute până la această etapă, dorindu-le mult succes în cadrul examenului național de bacalaureat.

Inapoi la arhiva noutaților