[ X ]
Avocatul lui Eduard Grama: „Decizia Curții de Apel era previzibilă”
23 Martie

Curtea de Apel a menținut decizia Judecătoriei Centru, care a emis pe numele ex-ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Eduard Grama, un mandat de arest la domiciliu pentru 30 de zile, informează CURENTUL.

Avocatul lui Eduard Grama, Petru Balan a declarat că decizia Curții de Apel era previzibilă.

„Însă, consider că, e neîntemeiată. Potrivit Codului de procedură penală, Procurorul trebuie să prezinte probe, atunci când vine cu un demers de solicitare a arestului preventiv sau la domiciliu, probe care, cel puțin, demonstrează faptul că există o bănuială rezonabilă că persoana a comis această infracțiune. În cazul lui Grama astfel de probe nu au fost prezentate și nici nu au fost prezentate probe care să susțină cel puțin poziția acuzării, precum că Grama ar sustrage de la urmărire penală”, a precizat avocatul.

Potrivit lui Balan, în cazul lui Eduard Grama nu există probe. „Există doar un denunț al unei persoane, care este, cel puțin, necredibilă pentru o cauză penală, învinuită în altă cauză penală și este o stenogramă a unor convorbiri la care dl. Grama nu a participat. Atât. Nu sunt nici bani și nici faptul transmiterii banilor”, a mai spus avocatul.

Eduard Grama nu a participat la ședință din cauza unor probleme de sănătate.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților