[ X ]
Avocații lui Grigorciuc au cerut ca el să fie cercetat în stare de libertate, iar garant – Vladimir Voronin
15 Mai

Prima ședință de judecată a avut loc, astăzi, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, în dosarul activistului Pavel Grigorciuc cu privire la lovitura aplicată deputatului democrat, Sergiu Sîrbu, într-un local din centrul capitalei, după prima ședință a Parlamentului din 21 martie curent, scrie unimedia.info, informează CURENTUL.

Potrivit sursei citate, avocații lui Grigorciuc au cerut judecătorilor ca el să fie cercetat în stare de libertate, iar garant va fi ex-președintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, președinte al Partidului Comuniștilor.

Totodată, Vladimir Voronin a participat astăzi la prima ședință.

„Am venit să văd cum se desfășoară la noi o ședință de judecată. Pentru ce îi trebuie așa răfuială? Ce așa mare crimă a făcut Grigorciuc? Sîrbu l-a înjurat, el a fost inițiatorul acestui conflict. L-o trimis, noi toți eram acolo”, a declarat Voronin.

Întrebat de jurnaliști dacă nu îi este frică ca va fi tras la răspundere în caz că Grigorciuc nu va respecta condițiile, în caz că va fi cercetat în stare de libertate, Voronin susține că nu îi e frică de nimeni.

„Eu demult nu mă tem de nimeni. Grigorciuc a fost membru PCRM și este o persoană cu caracter și poziție. Acest proces se va termina cu decizia CtEDO și iar Moldova se va face cunoscută”, a mai adăugat Voronin, după încheierea ședinței de judecată.

De menționat că, atât Pavel Grigorciuc, cât și Sergiu Sîrbu au făcut odată parte din Partidul Comuniștilor.

De menționat că, demersul a fost respins și Pavel Grigorciuc va mai sta în arest încă 30 de zile. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților