[ X ]
[ X ]
[ X ]
Avocații lui Chiril Lucinschi: La înaintarea demersului de prelungire a mandatului de arest la domiciliu, partea acuzării nu a prezentat temeiuri și probe
21 August

O nouă ședință de judecată va avea loc astăzi, începând cu ora 14.30, în dosarul ex-deputatului Chiril Lucinschi. Astfel, în cadrul Judecătoriei Chișinău, Sediul Buiucani, va fi examinat demersul procurorului din cadrul Procuraturii Anticorupție, Vladislav Boborov, de prelungire a măsurii preventive de arest la domiciliu dispusă în privința lui Chiril Lucinschi. Demersul va fi examinat de către judecătorul Vasilisa Muntean, informează CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, la înaintarea demersului de prelungire a mandatului de arest la domiciliu, partea acuzării nu a prezentat temeiuri și probe care ar putea să justifice necesitatea prelungirii măsurii privative de libertate a lui Lucinschi, făcând trimitere la niște circumstanțe străine de ordonanța de punere sub învinuire – afirmă avocații.

Totodată, potrivit apărătorilor, „din demersul procurorului lipsesc declarațiile Domnului Lucinschi care au fost făcute la faza de urmărire penală şi care au prezentat circumstanţe noi ce probează nevinovăţia sa și ar confirma necesitatea revocării măsurii preventive. Astfel, constatăm că demersul procurorului este unul arbitar, neîntemeiat, ceea ce contravine prevederilor legale, practicii juridice internaționale, precum şi a desfăşurării corecte, echitabile a procesului penal”.

„Motivele pentru care partea acuzării solicită instanței de judecată prelungirea privării libertății lui Chiril Lucinschi rămân a fi generale şi abstracte, făcând trimitere la existența riscului de împiedicare a bunei desfășurări a justiției, care nu este susținut de nicio probă. În ceea ce priveşte riscul eschivării, acesta a fost deja odată exclus prin încheierile judecătorești anterioare adoptate în această cauză” – subliniază avocații lui Chiril Lucinsch – Gheorghe Ulianovschi și Corina Stratan.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților