Geniştii Armatei Naţionale au lichidat, în primul trimestru al anului curent, circa 50 de obiecte explozive de diferite tipuri în localităţile din raioanele Ştefan Vodă, Criuleni, Căuşeni, Cimişlia, Anenii Noi, Hînceşti şi Ialoveni, transmite CURENTUL.
Potrivit ofiţerului superior Serviciului geniu, căpitan Ivan Cornegruţa, în perioada respectivă, echipa de genişti a Batalionului de Geniu „Codru”, condusă de locotenentul major Galina Mahu, a intervenit în localitatea Puhăceni din raionul Anenii Noi, unde muncitorii de la cariera de nisip din apropiere au descoperit o bombă de aviaţie cu greutatea de 500 kg.
O altă misiune de deminare a fost înregistrată în satul Semionovca din raionul Ştefan Vodă, unde geniştii au identificat două proiectile de artilerie de calibru 122 mm, depistate de localnici pe un câmp arabil din apropierea localităţii.
Totodată, echipa de geniu din Brigada de infanterie motorizată „Ştefan cel Mare” a neutralizat patru obiecte explozive – bombe de aruncător, proiectile de artilerie şi o grenadă F-1 – în satul Bardar, raionul Ialoveni, satul Cioara, Hînceşti, oraşul Căuşeni şi orăşelul Sîngera din municipiul Chişinău.
Toate muniţiile, care datau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, au fost transportate la centrele de instruire ale unităţilor pentru a fi distruse în condiţii de maximă siguranţă.
***
Reieşind din considerentul că suntem în sezonul lucrărilor agricole, există riscul ca cetăţenii să descopere în sol obiecte explozive neidentificate. În acest sens, Serviciul geniu al Armatei Naţionale face apel către populaţia Republicii Moldova privind modul de comportare în cazul descoperirii unor elemente de muniţie.
Geniştii militari atenţionează că este interzisă atingerea muniţiilor cu mâna sau cu alte obiecte, lovirea sau mişcarea muniţiilor, găsite în pământ sau la suprafaţă, demontarea de la muniţii a focoaselor sau a altor elemente componente, joaca copiilor cu diferite elemente de muniţie, ridicarea, transportul şi introducerea lor în diferite încăperi sau locuinţe.
Indiferent de starea fizică sau de vechimea elementului de muniţie, pericolul ca acesta să fie activ şi să producă explozie este maxim.
Prin urmare, orice operaţiune asupra obiectelor neexplodate trebuie să fie executată numai de către personalul specializat, cu respectarea strictă a procedurilor de securitate.
În asemenea situaţii se vor anunţa imediat autorităţile locale care vor solicita, la rândul lor, intervenţia grupelor de deminare în zonele respective.
Cristina Pendea