Ambasada României în Republica Moldova informează că, în contextul combaterii riscului de răspândire a infecției cu COVID-19, Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență a emis Hotărârea care vizează unele măsuri cu aplicabilitate începând cu 10.03.2020, ora 12:00, transmite CURENTUL.
Astfel, se aprobă suspendarea transportului rutier de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale și servicii ocazionale în trafic internațional, pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport spre Italia și din Italia spre România, începând cu data de 10.03.2020, ora 12:00, până la data de 31.03.2020, ora 12:00.
Totodată, operatorii de transport rutier de persoane care efectuează servicii regulate, servicii regulate speciale și servicii ocazionale care tranzitează Italia, au obligația de comunica cetățenilor români care se vor îmbarca din Italia către România, faptul că vor intra în carantină/autoizolare pe teritoriul României și își vor asuma responsabilitatea prin completarea unei declarații pe propria răspundere la îmbarcarea în autobuz.
Cristina Pendea