[ X ]
Autoritățile Moldovei vor efectua un schimb de experiență cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în domeniul comunicării publice
23 Martie

Importanța combaterii dezinformării și promovarea unei comunicări publice coerente centrate pe cetățean a fost discutată de premierul Dorin Recean cu directorul executiv al serviciului de comunicare al Guvernului britanic, Alex Aiken, și ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii la Chișinău, Steven Fisher. Oficialii au exprimat deschiderea pentru dinamizarea colaborării bilaterale axate pe combaterea amenințărilor hibride, precum și pe promovarea, pe plan internațional, a campaniilor de țară.   

Șeful Executivului a menționat că autoritățile depun eforturi și protejează spaţiul informaţional autohton de manipulare şi propaganda străină. De asemenea, potrivit prim-ministrului, unul din obiectivele Executivului este promovarea valorilor europene împărtășite de cetățenii țării noastre, a beneficiilor economice și sociale ale integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

„Pe plan internațional este necesar să promovăm oportunitățile pe care le oferă țara noastră, inclusiv pentru investitorii străini. Doar prin efort comun și prin informarea cetățenilor despre avantajele parcursului european vom putea să realizăm obiectivul nostru de bază – cel de a construi Europa acasă. Ne dorim să avem drumuri europene, servicii publice de calitate, instituții eficiente și afaceri prospere”, a spus premierul Dorin Recean.

Oficialii au convenit continuarea schimbului de experiență cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în domeniul comunicării publice.

Inapoi la arhiva noutaților