[ X ]
Autoritățile, din nou, în ședință. Care e situația actuală privind Coronavirus
10 Martie

O ședință a Punctului Focal Național a avut loc în această dimineață. Astfel, în cadrul unui briefing de presă, ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu a comunicat despre situația la zi în Republica Moldova, informează CURENTUL.

O decizie aprobată de autorități, după cum a spus ministra, a fost cea de a interzice toate manifestările în masă.

Totodată, oficialul a anunțat că, la momentul actual, avem 10 cazuri suspecte de infecția Coronavirus la adulți și două – la copii. „Probele se prelevează. Astăzi vom veni cu rezultatele de laborator”, a spus Dumbrăveanu.

Ce ține de cele 14 persoane, care au completat fișele cu date eronate și care au fost la bord împreună cu femeia infectată de Coronavirus, au rămas 10 neidentificate. Este vorba despre cetățeni italieni și români.

În același timp, ministra a asigurat că mijloace financiare cu privire la epidemie sunt disponibile.

Întrebată de ce nu se găsesc măști de protecție în farmacii, Dumbrăveanu a spus: „Sunt într-adevăr unii directori de depozite farmaceutice care la momentul actual nu dispun de măști, dar avem alți deținători ai acestor depozite farmaceutice care dispun de stocuri de măști și sperăm ca acel stoc să fie suficient până la importul măștilor din China. Astfel, China a produs o cantitate enormă de măști, reieșind din situația existentă”.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților