„Pandemia de COVID-19 a declanșat primul recul global al sectorului aviatic de la criza financiară din 2008/2009 și a semnalat pierderi la nivelul cifrelor de afaceri pentru companiile aeriene de peste 30 miliarde de dolari. Și la nivel național situația nu este tocmai bună. Ultimele prognoze privind influența Coronavirusului asupra transportului aerian atestă un declin semnificativ, în condițiile în care o mare parte din flota operatorilor aerieni naționali/străini a fost consemnată la sol”, comunică Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova.
„În primele sașe luni ale anului curent, au fost transportați 506 930 pasageri ceea ce constituie o descreștere de 62,3% față de perioada similară a anului 2019 când au fost transportați 1 343 938 pasageri. În perioada ianuarie-februarie curent, au fost transportați 384 881 pasageri ceea ce constituie aproximativ 76 la sută din traficul de pasageri realizat în primele sașe luni ale anului 2020 și atestă o creștere de 7,5% a pasagerilor transportați față de aceiași perioadă a anului 2019”, mai comunică Autoritatea.
Începând cu luna martie când au fost sistate toate zborurile regulate de pasageri, Aeroportul Internațional Chișinău trecând în regim de lucru la comandă, făcând posibilă deservirea zborurilor cargo (transportul de marfă), dar și a unor curse speciale private/charter în special pentru a permite autorităților din Republica Moldova, dar și altor state să evacueze cetățenii blocați în Republica Moldova. În acele condiții traficul aerian de pasageri a scăzut semnificativ, numărul de pasageri transportați în perioada martie-iunie fiind de 122 049 pasageri, ceea ce constituie o descreștere de 87,6% față de perioada similară a anului 2019.
Începând cu luna iunie se atestă o ușoară creștere a traficului de pasageri, fiind influiențată de reluarea selectivă a zborurilor regulate de pe Aeroportul Internațional Chișinău. În perioada I-lui trimestru al anului 2020, traficul de pasageri realizat prin intermediul curselor regulate, a constituit 474 634 pasageri și curse charter 32 296 pasageri.
Principalele destinații pentru care au optat pasagerii au fost:
Chişinău – Moscova – Chişinău 109 424 pasageri (-61,6% faţă de I trimestru 2019)
Chişinău – Istanbul – Chişinău 32 691 pasageri (-62,8 % faţă de I trimestru 2019)
Chişinău – Londra – Chişinău 47 361 pasageri (-57,3 % faţă de I trimestru 2019)
Chişinău – Veneţia– Chişinău 13 693 pasageri (-74,2 % faţă de I trimestru 2019)
Chişinău – St. Petersburg– Chişinău 9717 pasageri (-76,4 % faţă de I trimestru 2019)
Chişinău – Milano– Chişinău 19 417 pasageri (-67,4 % faţă de I trimestru 2019)
Chişinău – Kiev– Chişinău 16 474 pasageri (-62,6 % faţă de I trimestru 2019)
Chişinău – Roma– Chişinău 17 409 pasageri -59,9 % faţă de I trimestru 2019)
Chişinău – Bucureşti– Chişinău 16 162 asageri (-64,6 % faţă de I trimestru 2019)
Chişinău – Verona– Chişinău 15 502 pasageri (-54,8 % faţă de I trimestru 2019)
Chişinău – Bologna– Chişinău 16 539 pasageri (-57,9% faţă de I trimestru 2019)
Chișinău-Frankfurt-Chișinău 13 585 pasageri (-77,2 % față de I trimestru 2019).
Cristina Pendea