[ X ]
Aur pentru Moldova la Campionatul European de Judo U23
14 Noiembrie

Sportivii moldoveni au revenit din Israel de la Campionatul European de Judo U 23 cu câteva victorii, transmite CURENTUL.

Denis Vieru, student la USEFS, a cucerit medalia de aur la categoria 66 de kilograme, repetând astfel performanța lui Marcel Trudov din anul 2005.

Denis Vieru a repurtat patru victorii, iar în meciul decisiv s-a impus în fața germanului Manuel Sheibel. La nivel de lot naționa,l Denis Vieru este pregătit de către Veaceslav Bacal, iar în pauza participării la competițiile europene și internaționale frecventează antrenamentele conduse de antrenorii Victor Gorobeț, Andrei Luca și Marcel Trudov.

La Europenele din Israel, Cristina Budescu a ocupat locul V la categoria 48 kilograme, iar Nicolae Foca s-a clasat pe locul VII la categoria 60 de kilograme.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților