[ X ]
[ X ]
[ X ]
Auditul Rapoartelor financiare ale municipiului Edineț – examinat de CCRM
23 Decembrie

Curtea de Conturi a Republicii Moldova a examinat, la data de 23 decembrie curent, Raportul auditului asupra rapoartelor financiare ale unității administrativ-teritoriale (UAT) municipiul Edineţ încheiate la 31.12.2019 și Raportul auditului conformității asupra procesului bugetar și gestionării patrimoniului public la unitatea administrativ-teritorială mun. Edineţ, transmite CURENTUL.

Municipiul Edineţ este UAT de nivelul I din raionul Edineţ, în subordinea administrativă a căreia sunt satul Alexăndreni şi satul Gordineștii Noi, și cuprinde o suprafață totală a terenurilor de 6364,09 ha și dispune de o populație de circa 15,5 mii locuitori. Din bugetul local sunt finanțate 19 entități cu un efectiv de personal de 184,5 de unități. De asemenea, UAT mun. Edineţ este fondatorul a 5 întreprinderi municipale.

Scopul auditului financiar a constat în oferirea unei asigurări rezonabile că rapoartele financiare ale UAT municipiul Edineţ nu sunt afectate de denaturări semnificative, cauzate de fraude sau erori, precum și emiterea unei opinii.

Conform Bilanțului contabil a entităţii vizate, la 31 decembrie 2019, valoarea totală a activelor a constituit 235,8 mil. lei. Pentru anul auditat bugetul municipal a fost executat la cheltuieli şi active nefinanciare în sumă de 55,4 mil. lei și la venituri în sumă de 53,3 mil. lei, dintre care transferuri în sumă de 28,4 mil. lei sau 53 % din totalul veniturilor.

În opinia echipei de audit, rapoartele financiare încheiate la 31 decembrie 2019, cu unele excepții, oferă sub toate aspectele semnificative o imagine corectă și fidelă în conformitate cu cerințele normelor de contabilitate și de raportare financiară aplicate în sistemul bugetar.

Opinia cu rezerve privind situațiile financiare încheiate la 31 decembrie 2019 a fost determinată de următoarele efecte:

Subevaluarea contului 371 „Terenuri” cu suma de 214,0 mil. lei, ca efect al neincluderii și neraportării în evidența contabilă a terenurilor proprietate publică cu suprafața totală de 1,7 mii ha
Majorarea contului 415 „Acțiuni și alte forme de participare în capital în interiorul țării” cu suma de 107384,2 mii lei, inclusiv ca urmare a nerecunoașterii și necontabilizării, conform prevederilor normative, a infrastructurii tehnico-edilitare a sistemelor publice de alimentare cu apă și canalizare, prin ce a fost diminuat contul 313 „Instalații de transmisie” cu suma de 27634,0 mii lei, și a reflectării ca investiții a valorii apartamentelor și încăperilor izolate privatizate și neprivatizate în sumă de 79750,2 mii lei. Se menţionează, că auditul este limitat asupra determinării diminuării valorii contului 311 „Clădiri” cu valoarea apartamentelor şi încăperilor neprivatizate din cauza că primăria mun. Edineţ nu duce o evidență conformă a acestor bunuri
Lipsa informațiilor suficiente și adecvate pentru cuantificarea efectului denaturărilor semnificative aferente celor 12,4 km de gazoducte neînregistrate la contul 313 „Instalații de transmisie”. Conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 683 din 18.06.2004, în anii 2006 și 2018, către SRL „Edineţ Gaz” la deservire tehnică au fost transmise gazoducte cu lungimea de 19,5 km, în timp ce la evidență sunt 2 rețele de gaz cu 7,1 km în valoare de 979,8 mii lei, dar pentru care lipsesc documentele primare și nu sunt completate fișele de evidență a mijlocului fix.
Misiunea auditului de conformitate a avut ca scop oferirea unei asigurări rezonabile asupra conformității formării, utilizării și raportării fondurilor publice de către autoritățile administrației publice locale ale municipiului Edineţ în anul 2019. Auditul a relevat că, unele activități de gestionare a resurselor financiare publice și a patrimoniului public de către administrația publică locală (APL) a mun. Edineţ s-au realizat cu nerespectarea prevederilor cadrului normativ, ceea ce a afectat estimarea și planificarea corectă a veniturilor și cheltuielilor bugetare, competențele și interesele autorității publice locale, înregistrarea și administrarea corectă a patrimoniului, încasarea veniturilor de la folosința patrimoniului public, corectitudinea cheltuielilor efectuate și corectitudinea procedurilor aplicate și utilizarea eficientă a banilor publici la realizarea achizițiilor publice. Prin urmare:

autoritatea executivă nu a asigurat buna desfășurare a procesului de elaborare și aprobare a bugetului local. Nu au fost argumentate estimările pentru 5 surse de venit; nu au fost estimate și aprobate 3 surse de venit, încasările cărora au constituit în anul 2019 suma de 386,4 mii lei. La fel, au fost subestimate unele surse de venit bugetar cu circa 432,5 mii lei;
lipsa mecanismului de monitorizare și control asupra construcțiilor nefinalizate, inclusiv a celor cu un grad de finisare mai mare de 50% și cu un termen mai mare de 3 ani de la începutul lucrărilor, generează riscuri privind plenitudinea încasării veniturilor la bugetul local de la plata impozitului pe bunurile imobiliare. Astfel, primăria mun. Edineţ nu a întreprins măsuri pentru identificarea construcțiilor nefinalizate cu un grad de finisare egal sau mai mare de 50% și majorarea bazei impozabile pentru plata impozitului pentru bunurile imobiliare de către persoanele fizice şi juridice. Ca urmare, la situaţia din 01.01.2019 în mun. Edineţ au fost înregistrate 10 obiecte fără evaluarea estimativă, respectiv nu achitau plata impozitului imobiliar.
Evaluarea managementului cheltuielilor, denotă că mai persistă încă un șir de neconformități, care au afectat buna gestiune a mijloacelor publice, şi anume:

neasigurarea activităţii serviciului de arhitectura în conformitate cu actele normative în domeniu vizat, a generat în anul 2019 cheltuieli ineficiente şi neregulamentare din bugetul primăriei mun.Edineţ în sumă de 112,7 mii lei;
alocarea din bugetul de stat a transferurilor cu destinație specială în lipsa unor proceduri de verificare a utilizării acestora de către UAT a condiționat neutilizarea lor conform destinației. Astfel, din totalul transferurilor primite din bugetul de stat în sumă de 28,4 mil. lei, contrar destinaţiei au fost utilizate 4,6 mil. lei.
Lipsa unui mecanism de reglementare a modului, particularităților şi criteriilor atribuirii terenurilor, nerespectarea cadrului legal, precum şi iresponsabilitatea factorilor de decizie au creat premise pentru pierderea patrimoniului local, şi anume:

neacumularea veniturilor bugetare în suma de 81,5 mii lei în urma atribuirii a 51 de loturi de teren (3,4221 ha) cu destinaţia „pentru construcție”, în mod gratuit, precum şi fără oficializarea obţinerii dreptului de posesie asupra terenului;
pierderea patrimoniului public şi, respectiv, veniturilor pasibile în suma de 106,8 mii lei, ca urmare a atribuirii unui teren public (0,0729 ha) destinat pentru construcţie în proprietatea privată fără vânzarea lui.
Autoritățile administrației publice locale (AAPL) ale mun. Edineţ nu au asigurat înregistrarea conformă, în Registrul bunurilor imobile a drepturilor patrimoniale asupra terenurilor proprietate publică locală. Astfel, din totalul de 1,76 mii ha de terenuri proprietate publică locală sunt înregistrate doar 246,8 ha, sau 14%, dintre care doar 48 ha (sau 2,7%) au fost supuse evaluării de către Oficiul Cadastral Teritorial (OCT) Edineţ.

Situație similară privind înregistrarea drepturilor patrimoniale se constată și pentru bunurile imobile. Astfel, auditul a constatat că din 52 de bunuri imobile, cu valoarea de bilanț de 61,4 mil. lei, în Registrul bunurilor imobile sunt înregistrate doar 25 bunuri imobile, nefiind înregistrate la OCT Edineţ drepturile patrimoniale asupra a 27 clădiri gestionate de către primăria mun. Edineţ.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților