81 de proiecte, din cele 496 selectate, sunt deja realizate în cadrul Programului Național „Satul European”. După aproape șase luni de la demararea lucrărilor de implementare a proiectelor de dezvoltare locală, progresele se fac simțite, iar cel mai important este faptul că cetățenilor noștri le sunt create condiții decente de trai, anunță Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
În măsuri concrete, realizarea celor 81 de proiecte înseamnă:
➡️ modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și construirea stațiilor de epurare a apei. Peste 22 mii de cetățeni din 15 localități ale țării beneficiază deja de servicii calitative de apă și canalizare;
➡️ construcția și renovarea infrastructurii sociale – școli, grădinițe, clădiri administrative etc. În 21 de sate, aproape 6000 de copii, elevi, cadre didactice se bucură de echipamente, utilaj și mobilier noi și confortabile;
➡️ instalarea și extinderea rețelelor de iluminat stradal. Peste 24 mii de locuitori din 20 de localități ale țării beneficiază de mai multă lumină și siguranță pe străzi;
➡️ construcția, reconstrucția și dotarea caselor de cultură, muzee etc. În 14 localități, peste 30 mii de cetățeni se bucură de echipamente, utilaje și mobilier modern în centrele culturale;
➡️ construcția și reconstrucția terenurilor de sport, terenuri de joacă pentru copii etc. În 6 localități ale țării, în jur de 4 mii de copii au condiții mai moderne pentru petrecerea timpului liber;
➡️ instalarea sistemelor de producere și furnizare a energiei regenerabile. În două localități din țară, circa 4 mii de cetățeni vor avea energie mai curată și facturi mai reduse la energia electrică și termică;
Alte măsuri realizate în cadrul proiectelor vizează elaborarea planului urbanistic general – 1 localitate și proiecte de cofinanțare din surse externe – 2 proiecte.
Vom continua să modernizăm infrastructura din localitățile țării, sat cu sat, pentru că fiecare comunitate merită condiții de trai ca în țările Uniunii Europene, iar implementarea proiectelor de dezvoltare face posibilă realizarea acestui deziderat.