A fost desfășurată recepția finală cu darea în exploatare a primului sector al Coridorului 11 ce traversează localitățile Micleşti, Işnovăţ, Hîrtopul Mare din raionul Criuleni și Peresecina din Raionul Orhei, transmite CURENTUL.
Reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastructurii și Administrației de Stat a Drumurilor, în calitate de membri ai comisiei de recepție finală, au inspectat calitatea lucrărilor îndeplinite și au constatat că acestea au fost executate calitativ.
Lucrările de construcție a sectorului de drum se află în perioada de garanție cu un termen de un an, iar în cazul în care vor apărea defecțiuni acestea vor fi înlăturate din contul antreprenorului.
Contractul de antrepriză ce a prevăzut construcția tronsonului cu o lungime de 18,7 km, a fost semnat la sfârșitul lunii mai a anului 2019 cu compania ,,Genesis International’’.
Lucrările cu o valoare de circa 99,8 mln de lei au fost realizate în cadrul Proiectului de Îmbunătățire a Drumurilor Locale, finanțate din sursele Băncii Mondiale.
Cristina Pendea