[ X ]
Au fost anunțate condițiile privind admiterea cetățenilor din R. Moldova în învățământul superior de stat din România
26 Iunie

Ambasada României anunță despre admiterea românilor de pretutindeni în învăţământul superior de stat din România, pe locuri de studii fără plata taxelor de școlarizare, dar cu bursă, respectiv, fără plata taxelor de școlarizare, dar fără bursă (anul universitar 2020-2021), transmite CURENTUL.

Metodologie 

Informațiile privind condițiile de admitere, locurile scoase la concurs, specializările propuse, calendarul, conținutul dosarului de candidatură și modul de transmitere a acestuia se regăsesc în metodologiile elaborate de fiecare instituție de învățământ superior și sunt disponibile pe site-urile acestora.

Instituţii de învăţământ superior de stat

Menționăm că dosarele de candidatură trebuie transmise direct instituțiilor de învățământ superior inclusiv de către candidații români de pretutideni din Albania, Serbia, Ucraina și Macedonia de Nord.

Diplomele eliberate de autoritățile competente din țările care au anulat examenele scrise sau orale de finalizare a ciclului liceal în anul 2020 sunt recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării.

Pentru informații suplimentare sau clarificări, vă rugăm să contactați Direcția Generală Relații Internaționale și Afaceri Europene la adresa de e-mail international@edu.gov.ro, indicând în subiect, pentru o cât mai eficientă instrumentalizare, sintagma „admitere români de pretutindeni 2020”.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților