Ziua internațională a copilului dispărut, zi în care se face apel către comunitate la responsabilitate şi solidaritate umană faţă de dispariţia copiilor, precum şi la implicare în depistarea acestora.
Responsabilitatea şi implicarea sunt principalele „arme” pentru prevenirea dispariţiilor copiilor, iar soluţionarea cu operativitate a cazurilor de dispariţii ajunse în atenţia poliţiştilor reprezintă o prioritate pentru Poliţia Republicii Moldova.
În acest context, Inspectoratul General al Poliţiei marchează această zi prin activități de informare și sensibilizare a copiilor și părinților despre numărul de dispariții voluntare în rândul minorilor, riscurile la care aceştia pot fi expuşi şi măsurile care necesită a fi luate pentru a minimaliza aceste situaţii.
Pe parcursul primelor patru luni ale acestui an, polițiștii au depistat 257 copii care au abandonat domiciliul, în acest sens fiind implicate diverse subdiviziuni, inclusiv şi societatea civilă. Copiii au fost reîntorşi în mediul sigur oferit de familie sau au fost identificate alternative ( asistență parental profesionistă, etc.) .
Astfel, pe parcursul perioadei respective: 210 (153 -2017) copii au plecat din propria familie, 56 (59-2017) copii au plecat din instituţiile unde au fost plasaţi dintre care centrul de plasament 36(44-2017) copii, casa de tip familie – 4 (8-2017) copii, instituţii rezidenţiale – 16 (7-2017) copii.
Referindu-ne la aspectul de gen s-a constatat că, 136/120 copii sunt fete, iar 130/92 copii sunt băieţi, din ei – 162/103 copii din mediul rural şi 104 /109 copii sunt din mediul urban.
Principalele motive pentru care copiii fug de acasă sunt lipsa supravegherii din partea părinţilor, teama de reacţia părinţilor faţă de situaţia şcolară sau faţă de o greşeală comisă de copil, situaţia financiară precară din familie, dar şi conflictele din familie sau ca urmare a plecării părinţilor la muncă în străinătate.
„Pentru a evita dispariţia copilului dumneavoastră:
Supravegheaţi-vă în permanenţă copilul, la joacă, atunci când vă aflaţi la cumpărături şi în zonele aglomerate;
Învăţaţi-l că are voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă;
Explicaţi-i, pe înţelesul său, cu exemple concrete, că nu este bine să intre în vorbă cu persoane străine şi nici să accepte de la acestea diverse obiecte sau promisiuni! În niciun caz nu trebuie să se urce în maşinile necunoscuţilor sau să îi însoţească pe aceştia, indiferent de pretext;
Asiguraţi-vă că ştie numele şi numărul de telefon al părinţilor, precum şi adresa la care locuieşte;
Învăţaţi-l că, dacă se pierde de dumneavoastră, trebuie să rămână în zona unde v-a văzut ultima dată şi să apeleze la un poliţist sau la un adult însoţit de un copil.
În cazul dispariţiei copilului, alertaţi imediat Poliţia la numărul de telefon 112 sau utilizați aplicația viber 078090902.
În cazul în care copilul dumneavoastră a dispărut:
Verificaţi la rude şi prietenii apropiaţi dacă copilul nu se află la aceştia;
Anunţaţi în cel mai scurt timp Poliţia! Sesizarea dispariţiei unui copil se poate face prin apel la numărul de urgenţă 112, prin sesizare directă la sediul unităţii de poliţie sau prin sesizarea verbală a unei patrule din teren;
Păstraţi-vă calmul! Chiar dacă vă aflaţi într-o stare de emoţie puternică, este foarte important să vă stăpâniţi, pentru a oferi poliţiştilor toate detaliile ce îi pot ajuta să vă găsească copilul în cel mai scurt timp;
Trebuie să fiţi în măsură să furnizaţi polițiștilor:
– descrierea semnalmentelor şi a semnelor particulare;
– câteva fotografii recente ale copilului;
– descrierea obiectelor de vestimentaţie cu care era îmbrăcat la momentul dispariţiei, precum şi a obiectelor pe care le avea asupra sa;
– în general, orice informaţie care vi se pare de interes pentru poliţişti (riscul de a fi fost luat de un membru al familiei, certuri recente, antecedente de părăsire a domiciliului, dispariţia unor obiecte personale din camera sa)”, menționează Poliția.
Acţiunile de prevenire şi de informare cu privire la riscurile şi vulnerabilităţile generate de plecările voluntare ale copiilor de la domiciliu vor continua şi în perioada următoare şi vor fi intensificate avându-se în vedere şi faptul că se apropie sezonul estival şi vacanţa de vară.
Cristina Parfeni