Aspectul localităților din raionul Orhei se schimbă de la o zi la alta, fapt ce le asigură perspectivă. Un nou drum a fost renovat în satul Pohorniceni. Este vorba despre o porțiune de pe strada Mihai Eminescu, cea mai lungă stradă din localitate. Proiectul face parte din Strategia de dezvoltare a raionului Orhei, care prevede modernizarea, în perioada 2022-2027, a tuturor satelor și comunelor din raion. Anul acesta, conform acestui program, urmează să fie modernizate 30 de localități.
Potrivit primarului satului Pohorniceni, Ianec Corobciuc, proiectul de construire a drumului a costat 780 de mii de lei.
„În ultimii trei ani, anual, am tot asfaltat câte o stradă. Porțiunea de drum renovată recent are o suprafață de 1400 de metri pătrați. Le sunt recunoscător consilierilor locali, sătenilor, Consiliului raional Orhei, care ne-a alocat alte 220 de mii de lei pentru plombarea străzii Ștefan cel Mare, asfaltă acum 30 de ani și care este într-o stare deplorabilă”, a menționat primarul.
La rândul său, președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a precizat că autoritățile raionale își propun ca, în următorii cinci ani, toate satele și comunele din raionul Orhei să aibă infrastructura necesară.
„Satul Pohorniceni se bucură de condiții tot mai bune de trai. Viitorul localității este unul frumos. Satele din apropierea municipiilor este bine să aibă o perspectivă clară de dezvoltare, deoarece mulți oameni care lucrează în oraș preferă să locuiască la sat. Vom depune eforturi pentru a implementa și alte proiecte ce țin de infrastructură atât la Pohorniceni, cât și în toată țara”, a dat asigurări Dinu Țurcanu.
La evenimentul de inaugurare a drumului a participat și vicepreședintele raionului Orhei, Tatiana Platon, care a menționat următoarele:
„Satul Pohorniceni este una dintre localitățile cu cele mai multe drumuri renovate. Unde omul pune suflet, unde oamenii susțin primarul, administrația publică locală, lucrurile bune se văd. Ce este mai frumos decât o localitate rurală care prinde viață, unde răsună muzica, unde murmură izvorul, unde oamenii se adună în jurul unei mese? Toate astea au loc la Pohorniceni, sat cu oameni gospodari, demni, frumoși la chip și suflet, ceea ce ne face și pe noi, cei din administrația raională, să susținem proiectele frumoase. Datorită Partidului „ȘOR”, încercăm să intervenim cât mai rapid, în fiecare localitate”, a afirmat Tatiana Platon.
Localnicii spun că sunt mândri de schimbările mari din localitatea lor.
„Am venit în această localitate în 1973. La început, sincer să vă spun, mă rătăceam pe străduțele satului. Astăzi, datorită investițiilor și hărniciei, avem parte de străzi extraordinare și alte lucruri frumoase. Le mulțumim tuturor celor care au contribuit la modernizarea satului nostru”, a spus o pensionară.
„Avem un primar de nota 10, care a făcut foarte multe pentru sat. Ne bucurăm că a fost renovat un alt drum din localitate. Satul și-a schimbat în totalitate aspectul”, a spus o altă localnică.
„Suntem foarte bucuroși de toate schimbările care au avut loc în ultimii ani, în sat. Cu toții suntem mulțumiți când drumurile sunt bune”, a menționat un localnic.
Încântați de strada renovată sunt și copiii. Aceștia nu mai întâmpină dificultăți atunci când se plimbă cu bicicletele, trotinetele, căruțurile și alte mijloace de transport.
Liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, la inițiativa căruia sunt implementate toate proiectele mari din municipiul și raionul Orhei și nu numai, i-a felicitat pe locuitorii satului Pohorniceni cu ocazia drumului renovat.