Directorul executiv al Asociaţiei Promo-LEX, Ion Manole, afirmă că, la 5 ani de la Hotărârea CtEDO pe „dosarul școlilor”, lupta pentru dreptul la educație continua, informează CURENTUL.
Astăzi un grup de liceeni din Grigoriopol, în fața Ambasadei Federației Ruse, și-au arătat dezacordul în privința faptului că partea rusă nu a respectat decizia CtEDO.
Ion Manole a declarat că, prin evenimentul organizat, și-au propus să amintească că s-au împlinit 5 ani de la pronunțarea Curții, prin care a fost demonstrată și recunoscută responsabilitatea Federației Ruse de a respecta și a contribui la respectarea drepturilor omului în stânga Nistrului.
„În cazul de față a fost constatată încălcarea dreptului la educație pentru acele 8 școli din această regiune a RM. Cu regret, au trecut 5 ani de zile, noi suntem încă în așteptarea acestei respectări, obligațiuni pe care FR le-a refuzat. Drepturile acestor oameni continuă să fie încălcate, deja s-au perindat câteva generații și numărul acestor elevi în aceste instituții de învățământ scade dramatic, chiar și constatările CtEDO spun că acest lucru se datorează nu doar factorului demografic, dar și presiunilor la care sunt supuși elevii, părinții și profesorii. Noi nu dorim altceva decât să fie respectate și implementă hotărârea CtEDO și dorim elevii aceștia, profesori, părinți să studieze conform drepturilor lor și convingerilor lor pe care au”, a precizat el.
Totodată, Ion Manole s-a adresat către reprezentanții Ambasadei să transmită îngrijorările și dorința ca hotărârea aceasta a Curții să fie îndeplinită, așa cum prevăd toate procedurile dreptului internațional. „Reiterăm că, în calitate de reprezentați, am depus toate eforturile și continuăm. Ultimele au fost depuse la Comitetul de miniștri al Consiliului Europei. De fiecare dată, FR amână sau ignoră orice demers la acest subiect și dorim ca această problemă să nu mai fie ignorată de către FR. Cunoaștem relațiile speciale dintre Dodon și Putin. În ianuarie ne-am adresat cu un apel public, ulterior am avut și discuții cu consilierul prezidențial, Vasilii Șova, având asigurări că se vor depune eforturi în a discuta această problemă. Astăzi venim cu apel repetat în vederea respectării acestor obligațiuni și promisiuni”, a conchis Manole.
Andriana Cheptine