Asociația „Promo-LEX” a lansat, astăzi, un apel public cu privire la urgentarea înființării Consiliului Național pentru Drepturile Omului și creării Secretariatului Permanent pentru Drepturile Omului, instituții responsabile de coordonarea și monitorizarea implementării Planului Național de Acțiuni în domeniul Drepturilor Omului pentru perioada 2018 – 2022, informează CURENTUL.
Într-un comunicat de presă, Asociația Promo-LEX a amintit că, la 24 mai 2018, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Hotărârea cu privire la aprobarea Planului Naţional de Acţiuni în domeniul Drepturilor Omului pentru anii 2018–2022. Art. 3 și art. 4 al Hotărârii prevede crearea de către Guvernul Republicii Moldova, în termen de 2 luni de la adoptarea hotărârii, a Consiliului Național pentru Drepturile Omului și a Secretariatului Permanent pentru Drepturile Omului. Din motive birocratice, aceste instituții nu au fost create până în prezent.
„Asociația Promo-LEX își exprimă îngrijorarea față întârzierea adoptării mecanismelor menite să pună în aplicare unul din cele mai importante mecanisme de monitorizare și valorificare a recomandărilor internaționale în domeniul drepturilor omului. Atragem atenția că lipsa mecanismului de coordonare compromite procesul de implementare și raportare, ce presupune obligația Consiliului să prezinte Parlamentului, până la data de 1 aprilie 2019, un raport cu privire la gradul de implementare a PNADO III. Mai mult ca atât se compromite și raportarea intermediară în contextul Evaluării Periodice Universale”, se spune în comunicat.
În contextul celor expuse, Asociația Promo-LEX solicită Guvernului Republicii Moldova: crearea de urgență a Consiliului Național pentru Drepturile Omului și a Secretariatului Permanent pentru Drepturile Omului. Formarea Consiliului pentru Drepturile Omului și a structurilor locale în mod transparent, inclusiv prin implicarea în componența Consiliului al instituțiilor naționale în domeniul protecției drepturilor omului, organizațiilor neguvernamentale active în domeniul apărării Drepturilor Omului și organizațiilor internaționale interesate (cu statut de observator). Inițierea procedurii de colectare a informației și redactare a raportului intermediar pentru Evaluarea Periodică Universală a Republicii Moldova (Ciclul III)”, se mai spune în comunicat.
Andriana Cheptine