[ X ]
Asociația Controlorilor de Trafic Aerian face apel către societatea civilă în scopul salvării de la criza financiară
23 Septembrie

Colectivul controlorilor de trafic aerian al IS „MoldATSA” face apel către societatea civilă în scopul susținerii demersului de a salva ramura aviației civile de la criza în care a ajuns, transmite CURENTUL.

După ce conturile „MoldATSA” au fost blocate, întreprinderea a rămas fără sursa sa principală de venituri, conturile arestate fiind singura sursă financiară și care reprezintă 95% din venituri.

Timp de jumătate de an, întreprinderea a supraviețuit din sumele provenite ca urmare a stingerii de către Air Moldova a datoriei acumulate pentru serviciile furnizate, însă în acest moment această sursă de venituri a ajuns la limită, deoarece datoria a fost stinsă în totalitate.

„În luna iulie, șeful Organizației europene care asigură siguranța navigației aeriene (EUROCONTROL), Frank Brenner, a avut, în cadrul vizitei sale oficiale, o întrevedere cu Natalia Gherman, Prim-Ministru Interimar, în vederea discutării situației existente la IS „MoldATSA”. La finalizarea discuției, d-l Brenner a fost asigurat de faptul că statul va lua măsurile necesare pentru a ieși din situația creată. Guvernul a mai promis că va crea toate garanțiile necesare astfel încât situația să nu degenereze, dar nici până astăzi nu au fost luate nici un fel de măsuri concrete”, scrie într-un comunicat al întreprinderii.

De asemenea, angajații spun că s-a adunat o datorie semnificativă față de Aeroportul Chișinău, față de Administrația Aviației Civile, față de furnizorii de utilități.

În cazul în care nu vor fi întreprinse măsuri de către stat, întreprinderea riscă să rămână fără specialiști în domeniu și asta va afecta structura respectivă.

După instruire un controlor începător are nevoie de cel puțin 5 ani de activitate pentru a putea deveni un specialist complet. Colectivul de controlori s-a adresat atât autorităților statului, cât și organizațiilor internaționale, dar nu au fost întreprinse nici o măsură concretă.

În acest sens, colectivul controlorilor aerieni face apel către societatea civilă să susțină demersul înaintat.

„Facem apel către societatea civilă să ne susțină în demersul nostru de a salva această ramură de la criza adâncă instituită, care în orice moment se poate transforma într-un proces ireversibil. Indiferent de orice impedimente, noi întotdeauna vom depune eforturile maxime astfel încât zborul oricărui pasager să fie sigur și confortabil”, scrie într-un comunicat al întreprinderii.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților